Categoria Beats me

În afară, dăm bine

Visiting the villages is an attractive option, because in many parts of Romania the people still live as it were the Middle Ages. Some have never seen cars! It is how you imagine the American Amish horse-and-buggy lifestyle but with less modernization and outside influences.

Tradus, sună cam așa:

Vizitarea satelor este o opțiune interesantă, pentru că în multe părți din România, oamenii încă trăiesc ca în Evul Mediu. Unii nici nu au văzut autoturisme! E ca și cum ți-ai imagina stilul de viață cal-căruță al americanilor Amish, dar fără modernizare și influență externă

Ce ai citit mai sus este un citat din jurnalul de călătorie al unui copil ce a vizitat recent Tulcea și Delta Dunării. Articolul original îl poți citi aici. Mai multe despre Amish aici.

Țin pe această cale să îi ”mulțumesc” statului român, și celor care îl conduc, pentru nenumăratele și constantele eforturi de a schimba în bine situația în care trăim, pentru promovarea intensă a valorilor naționale (și aici intră și destinațiile turistice), pentru efortul susținut al ministrului Elena Udrea și al ministerului pe care îl conduce de a profita de ceea ce încă se mai cheamă potențial turistic… Mă bucur că toți banii pe care îi dau sub formă de taxe și impozite sunt folosiți așa cum trebuie… NOT!

Mie scârbă îmi este

Edit: ne merităm soarta…

Magazinul atemporal

Citeam acum câteva luni un articol scris de Daniel Pitu legat de magazinele de cartier vs hypermarket-uri. Ce să zic… și da și nu… Da nu despre asta vroiam să vorbesc…

Vroiam să vorbesc despre magazinul din apropierea domiciliului meu, magazin la care mă duc frecvent să cumpăr o măslină, o agudă, un moț de bască… Toate bune și frumoase, aprovizionarea este ok – au mai de toate, prețurile și ele ok – pentru mia de lei în plus față de hypermarket, merită…

DAR, sunt două aspecte pe care nu le diger, indiferent cât nisip aș înghiți:

  1. Cucoanele care întră în magazin fără să știe ce vor să cumpere – ajung în dreptul vânzătoarei și încep să se scarpine în trei litere pentru că ar cumpăra ceva dar nu știu exact ce anume… și dă-i și întreabă dacă au nu știu de care șervețele, dacă bulionul la borcanul de 400 are aceiași compoziție ca ăla de 800… cumpără un cubuleț de drojdie, o lâmâie, două cepe, o sticlă de ulei (în prealabil a trecut prin toate sortimentele), 100 g de măsline, două pungi de snacks-uri… ba nu, ”dă-mi mai bine două de pufuleți”… ”auzi fată, da’ biscuiți din ăia.. nu mai știu cum îi cheamă, ai ?”… o scobitoare și, plm, alte mărunțișuri… Și când să zic ”Gata, idioata a terminat”, se aude din gura ei ”A, și mai dă-mi și 200 de cafea…”. Nici o problemă, însă cafeaua e boabe și trebuie să o macine pe loc (proces ce implică o cântărire inițială, în stare boabe, măcinare la o râșniță în formă de furnal și o re-cântărire a prafului de cafea rezultat în urma măcinarii). Frustrarea mea este: băi cucoană, dacă ai poftă de un orgasm comercial, du-te în plm la un hypermarket și coiește-te printre rafturi și învață toate etichetele pe de rost până te ia amețeala… da nu îi f*te pe alții la creier care vor să cumpere o nenorocită de apă plată !
  2. Timpul în magazinul ăsta trece al draq de greu – absolut de fiecare dată și indiferent dacă mai este cineva în magazin sau nu, timpul petrecut pentru cumpărarea unui produs este același… unul foarte mare. Câteodată am impresia că ușa magazinului este o poartă interdimensională sau ceva și că prin ea treci într-o ”altă parte” unde timpul trece de trei ori mai încet… Nu știu, produsele nu sunt așezate eficient… distanța de parcurs până la ele este prea mare… alunecă pe jos… nu știu… dar e ciudat rău…

File din poveste

Un trecător a găsit-o pe fetița cu părul cârlionțat, fără pantofi, care zăcea moartă în zăpadă. În jurul ei erau chibrite arse

(Fetița cu chibrituri)

I-a ordonat s-o omoare pe Albă-ca-Zăpada și, drept dovadă, să-i aducă inima fetei

(Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici)

Când și-a deschis ochii, a văzut Moartea care a venit să-l ia cu ea

(Privighetoarea împăratului)

Dar, într-o seară, regina cea rea a observat ce se petrece și a ordonat ca pe crengile copacilor din jurul cetății să se fixeze cioburi de sticlă. La lăsarea serii, a sosit pasărea albastră și a încercat să se așeze pe un copac, dar s-a tăiat la picior și la aripi

(Pasărea albastră)

Soldatul, văzând-o că nu-i răspunde, s-a infuriat atât de tare, încât și-a scos sabia și, cu o singură mișcare, a tăiat capul bătrânei.

(Amnarul)

La început n-a văzut decât niște picături de sânge pe podea. Tremurând de frică, a intrat în cameră și s-a uitat în jurul ei. Le-a zărit apoi pe cele șase soții ale prințului cu barbă albastră, spânzurate una lângă alta. Văzând toate acestea, a fost cuprinsă de o spaimă teribilă, a scăpat din greșeală cheia din mână, iar aceasta a căzut direct într-o baltă de sânge

(Prințul cu barbă albastră)

Care-s elementele comune în poveștile de mai sus ? Îți dau un pont.. două de fapt: ”Capra cu trei iezi” (lupul unge pereții cu sângele iezilor și le pune capetele rânjind la geam) și ”Hansel și Gretel” (doi copii abandonați în pădure și o babă care se chinuie să îi mănânce)

Scârbit de fapta ta cea rea

Degeaba plângi acum copile

Ci du-te-n casă acum și zi-le

Părinților isprava ta

O strofă din poezia ”Gândăcelul”, o mentalitate de pedeapsă aprigă, fără dreptul la remușcări.

hangret

Astea-s povești pe care trebuie să le re-inventăm / adaptăm atunci când i le citim fetiței mele… Rare sunt poveștile fără agresiuni fizice în ele…

Câteodată am impresia că îmi pregătesc copilul pentru legiunea franceză… psihic, în primă fază… viața-i grea, chiar de rahat… trebuie să fie pregătită să dea piept cu ea, nu ?!

Știu, cei mici nu cred că percep poveștile și elementele la care am făcut referire mai sus așa cum o facem noi… dar totuși… plm… m-apucă groaza…

- Măi lupule, de ce ai ochii așa de roșii?

- De la sudură, maică!

Și că tot sunt la capitolul ”ce mai digeră copilul meu”, de ce draq trebuie să dfifuzeze pe JimJam sau Disney Channel (sunt două canale cu desene animate) reclame la absorbante cu 13+ aripioare sau detergentul care înlătură 98764,57 pete ?!

To RCA or not to RCA ?

Anul trecut, prin august, am devenit învârtitor de volan nou. Prin mirificile responsabilități (și datorii la stat) ce vin o dată cu posesia unei cutii, din tablă și plastic, pe patru roți se numără și polița RCA (Răspundere Civilă Auto). Pentru că la momentul înmatriculării mi s- a bâgat pe gât strecurat o poliță încheiată cu o firmă, să-i zicem firma X, pe o perioadă de 6 luni, m-am trezi mai ieri că sunt in ilegalitate pe drumurile publice… :)

Ăl gud, facem una nouă. Nouă nouă, dar unde ? La cine ?

Căutare pe Goagăl după termenul ”rca”, primul venit, primul servit: rca-ieftin.ro Întrăm pe site…

Vrei să afli cât costă RCA-ul pentru mașina ta ?

O da ! Vreau !

Și dă-i și calculează… ”Alegeți tipul persoanei” Hmmmm… introvertită cred… ah, nu, e ”Persoană fizică”, ”Alegeți categoria autovehiculului”, ”Cilindree”, ”Utilizare”… în fine, completez toate câmpurile respective și îi dau cu ”Află cât costă”

Oferta RCA pe 12 luni
Autoturism (inclusiv de teren si mixt), Intre 1201-1400 cmc, Tulcea, Tulcea – Mun., persoana fizica, Renault, interes personal, 12 luni

BCR Asigurări – 270.25 lei

ASTRA Asigurări – 297.00 lei

EUROINS (firma X) – 318.00 lei

UNIQA – 324.73 lei

Carpatica Asig – 372.47 lei

ARDAF – 373.68 lei

ABC Asigurări – 401.40

OMNIASIG – 477.60 lei

ASIROM – 478.80 lei

Generali Asigurări – 605.70 lei

Groupama – 627.26 lei

Ooooocheiiii… grea alegere… dar mă sacrific și aleg BCR-ul… fuga la bancă…

- Bună seara, aș dori să închei o poliță RCA la dumneavoastră…

- Da, luați un loc și da-ți-mi fițuica asigării vechi, dacă o mai aveți…

Câteva click-uri pe un calculator care cred că are aceeași vârstă ca și mine… Viteza internetului are valori negative… Ce mama naibii ?! Ditamai BCR-ul nu își permite o conexiune la internet decentă ? În fine… Se încarcă minunăția de aplicație, se completează datele, se generează rezultatul. Verdict:

- Vă costă 300.28 lei…

- Perfect, o iau !

Mi-au dat și pliculeț transparent pentru a pune în el autocolantul ăla rotund… Mi-a plăcut gestul… M-a mâncat acum câțiva ani să lipesc ceva asemănător pe parbrizul Penelopei și nici că am mai reușit să îl dau jos.. De atunci, prefer să țin porcăria lângă restul de acte…

Gata, sunt iar răspunzător civil auto, până la anu’ pe vremea asta :)

Nu înțeleg însă următorul lucru: Groupama, pentru 627.26 lei, pe lângă asigurarea aferentă, îmi aduce, timp de 12 luni, în fiecare an, cafeaua caldă, la pat ? Îmi aruncă gunoiul zilnic ? Îmi spală vasele ? Ce mama naibii face de e așa de scumpă nenorocirea de poliță la ei ?!

Town Creek (2009)

Un film care pe IMDB are nota 7.2… destul de mare :)

În regia lui Joel Schumacher, te invit la o dramă / un thriler / un horror

he loads their rifles, packs up their boat and follows him back to Town Creek on a mission of revenge that will test them in every possible way…

Omul invizibil

Religion has actually convinced people that there’s an invisible man, living in the sky, who watches everything you do every minute of every day. And the invisible man has a special list of 10 things he does not want you to do. And if you do any of these 10 things, he has a special place full of fire and smoke and burning and torture and anguish where he will send *you* to live and suffer and burn and choke and scream and cry forever and ever til the end of time…but he loves you.

George Carlin

Sau, în română

Religia a reușit să convingă omenirea că există un om invizibil, care trăiește în cer și care este atent la orice faci în fiecare minut din fiecare zi. Și acest om invizbil are o listă cu 10 lucruri speciale pe care tu nu trebuie să le faci. Și dacă faci unul din cele 10 lucruri, are un loc special plin de foc și fum și arsură și tortură și chinuri unde te va trimite pe TINE, să suferi și să arzi și să te sufoci și să urli și să plângi pentru eternitate, până la sfârșitul timpului… dar să știi că te iubește.

Platforme pentru Blog

Și, te-ai gândit că vrei să îți așezi gândurile pe hîrtie, da ? Vrei să spui lumii ce gândești și care-s opiniile tale în legătură cu diverse… Ba chiar te chinuie gândul că alții fac și un ban grămadă din așa ceva… Ei bine, ce vrei tu să faci se numește blog… sau jurnal, pe românește… Ți-ai ales un nume pentru prezența ta online, ai în minte cât de cât o imagine a ta, inclusiv paletă de culori, imagini & șit, găzduire web să spunem că ai găsit. Mai trebuie să alegi și cu ce vei scrie, că doar n-ai să editezi cod HTML chior, ad-labam.

Ei bine, ce cauți tu se numește platforma pentru blog, și se găsește în natură sub mai multe forme, forme pe care voi încerca să ți le desenez in continuare.

Înainte de a alege platforma, trebuie să te hotărăști la tipul acesteia, găzduită de un serviciu dedicat sau de sine stătătoare, pe un server al tău. Hai să vedem care-i treaba cu cele două tipuri.

Platforma găzduită de un serviciu dedicat este aleasă aproape de oricine se apucă de scris gânduri în online. Sunt accesibile și ușor de întreținut (câteodată sunt și gratuite). Dacă alegi tipul acesta de platformă, jurnalul tău va fi accesibil la o adresă de genul http://jurnal.serviciu.com (voi reveni asupra serviciilor care oferă așa ceva un pic mai târziu.).

De ce da:

  • ieftine sau gratuite
  • ușor de instalat / pornit – de obicei durează mai mult crearea contului în cadrul serviciului decât crearea blogului în sine
  • ușor de utilizat – cu excepția câtorva aspecte de bază, restul se reduce la completarea câtorva câmpuri și apăsarea butonului de publicare
  • update automat – dacă softul din spatele platformei are parte de update-uri, serviciul care îți găzduiește jurnalul se va ocupa de actualizarea acestuia. Nu trebuie să îți bați tu capul cu aspecte tehnice, upgrade-uri și alte avioane.

De ce nu:

  • configurare limitată – pentru că nu ai acces direct la codul din spatele aplicației, câteodată vei da cu capul de imposibilitatea de a configura nuș ce drăcovenie care ar fi gâdilat ochiul cititorului tău
  • aspectul grafic limitat – în general, ai de ales dintre câteva layout-uri puse la dispoziție de serviciul de gâzduire, mai rar să-ți instalezi propriile teme vizuale
  • control limitat – cât timp nu ai acces deplin la platformă, nu prea o poți controla așa cum ar vrea mușchiul tău

Una peste alta, dacă vrei pur și simplu să ai un blog și nu te pasionează prea tare de numele de domeniu, aspecte și detalii tehnice, teme vizuale cu frunzulițele așezate pe gustul tău, atunci seriviciul de blog găzduit este fix ceea ce cauți. Și îl găsești aici: Blogger.com, WordPress.com, MSN Spaces sau TypePad (le-am enumerat doar pe cele mai importante / uzitate)

Platforma de sine stătătoare este cea găzduită de tine, pe un server ales de tine, sub un domeniu ales de tine. Este varianta recomandată atunci când vrei să te ții de treabă la modul serios. Poți să începi să te gândești la ea atunci când le ai deja pe cele enumerate mai sus (gâzduire, domeniu). Când ești gata de acțiune, ai de ales între WordPress.org, MovableType, PMachine, Greymatter, B2Evolution, TextPattern, Expression Engine (le-am enumerat doar pe cele mai uzitate).

De ce da:

  • control deplin asupra diverselor aspecte vizuale, tehnice
  • extensibilitate – ai nevoie de o ștrumfeală care să schimbe culoarea de fundal la fiecare oră fixă ? Nici o problemă, probabil că vei găsi un plugin făcut de altcineva deja… (e un exemplu, nu știu dacă o exista și un astfel de plugin)
  • platforme gratuite – majoritatea sunt gratuite și open-source

De ce nu:

  • întreținerea nu este chiar ușoară – ai upgrade-uri de făcut periodic
  • instalarea – platformele se instalează singure în principiu, dar din când ân când mai te întreabă și de sănătate… trebuie să fii pregătit să răspunzi… repede și corect…
  • costuri de găzduire – serverul ăla trenuie să trăiește și el, să mănâncă și gura lui ceva… Cel / cei care se ocupă de el trebuiesc plătiți

Concluzionând, dacă vrei să ai un jurnal așa, de amorul artei, mergi pe variantă găzduită… e fără dureri de cap și gratuită. Dacă însă vrei să scoți un produs profesional, bine pus la punct, din care, eventual, să îți asiguri și ceva venituri, atunci mergi pe varianta cu toate alea în ograda proprie. Știu, există o cheltuiala inițială, dar dacă te vei ține de treabă, o vei amortiza rapid.

După cum probabil ai realizat deja, blog-ul meu este ținut în ograda proprie. Am optat pentru varianta asta pentru că astfel am control deplin asupra tuturor aspectelor ce țin de jurnal, fie ele vizuale, tehnice sau funcționale.

Acest articol este scris pentru concursul organizat de Top Level Hosting, și ei oferă găzduire web.

The Box

Am văzut The Box. Eu unul i-aș spune ”The Button”, dar fie ca ei (dacă ai să urmărești filmul vei înțelege la ce mă refer).

Filmul este o producție 2009, în care joacă actori destul de / foarte cunoscuți, Cameron Diaz, James Marsden, Frank Langella, sub regia lui Richard Kelly. Filmul l-aș încadra în genul dramă – SF.

Filmul, din punct de vedere vizual, nu este cine știe ce, nu te aștepta la pocnitori, flăcări, lasere și alte câcaturi colorate care fac un blockbuster. Ideea din spatele filmului însă este una care te pune pe gânduri și te îndeamă la discuții interminabile despre existența noastră ca specie.

Pe parcursul filmului îți trebuie răbdare și putere de înțelegere pentru că firul poveștii are obiceiul să te bage în ceață destul de des…

Nu am să intru în detalii și nu am să povestesc filmul pentru că aș vrea să îl vezi. După ce îl vezi, îl comentăm aici, dacă îți va face plăcere.

Toate drepturile rezervate © Liviu Hariton

Tema Notes Blog Core
Găzduire (nu moca): Top Level Hosting