Categoria Beats me

Citat dintr-o scrisorica primita (nu de mine) de la finante:

Suntem nevoiti sa va returnam declaratia fiscala cu rugamintea sa o revedeti si sa faceti corecturile necesare, deoarece nu putem accepta raspunsul dvs. de la rubrica ”PERSOANE AFLATE IN INTRETINERE” unde ati trecut ”Guvernul, Parlamentul, functionarii administratiei locale, judetene si de stat precum si cateva milioane de tigani”

(via M)

Cu voce timida si cu ochii plini de asteptare, micutul il priveste pe tatal sau si intreaba:

- Taticule, cat castigi pe ora?

Tatal, preocupat si cu un zambet sever, raspunde:

- Fiule, aceste lucruri nu te privesc pe tine. Nu ma mai deranja, te rog!

Copilul insista:

- Dar, taticule, spune-mi cat castigi pe ora?!

Reactia tatalui, la fel de severa, dar totusi, ca sa fie lasat in pace, raspunde:

- Cinci dolari.

Atunci copilul il intreaba:

- Tata, poti sa-mi dai doi dolari, te rog?

La aceasta intrebare, tatal se supara si cu multa bruschete ii spune:

- Acesta este motivul pentru care ai vrut sa stii cat castig pe ora? Du-te in camera ta si culca-te, ca trebuia deja sa dormi! Si sa nu ma mai deranjezi… baiat profitor!…

Un pic mai tarziu, stand ingandurat in fata televizorului, tatal reflecta putin la discutia cu baiatul sau. Se simte putin vinovat si realizeaza ca a fost prea dur cu el. Se gandeste ca poate cel mic are nevoie de bani sa cumpere ceva de mare interes pentru el si-si face mustrari de constiinta ca l-a repezit. Se ridica si pleaca spre camera copilului, deschide usa usor, baga capul si vede ca cel mic inca nu a adormit. Intra in camera si il intreaba cu voce scazuta:

- Dormi, fiule?

- Nu, tata…

- Uite, fiule, ai aici cei doi dolari pe care i-ai cerut…

Baiatul intinse manutele si lua banii si, luminandu-se la fata, spuse:

- Multumesc, taticule!

Si bagand manuta sub pernuta mai scoase trei dolari. Si ii spuse tatalui sau:

- Taticule, acum sunt fericit… am deja cinci dolari.

- Bine, fiule. Acum, spune-mi pentru ce aveai nevoie de bani?

il intreba tatal curios.

Copilul raspunse, cu ochii stralucitori:

- Taticule, ai putea sa-mi vinzi o ora din timpul tau?

Trebuie să recunosc, m-a băgat în corzi povestioara de mai sus…

(de aici)

De o perioadă bună de timp, am uitat să mai pornesc messenger-ul… oricare din ele… și sincer, nu-i simt lipsa deloc. Ce am de comunicat, o fac pe mail, cine are ceva să-mi comunice, o face pe mail (încă lucrez la ”educarea” interlocutorilor ) Of course, mai există și telefonul dar sunt momente când sunt ”certat” cu el (”prietenii știe…”)

Am îmbătrânit sau încep să o iau pe arătură?

În urmă cu trei luni de zile îmi dădeam startul la un proces de schimbare personală. Azi am terminat procesul respectiv (mă rog, mai cu ceva zile în urmă, dar nha…) : sunt mai ușor cu 20 de de kilograme

Sporuri!

dar să mor de am observat gropița aia plină cu apă de ploaie, nici prea adâncă, nici prea mare, nici prea mică, nici prea rotundă, nici prea colțuroasă dintre roata mașinii mele și pantalonii dumneavoastră… Să mergem, zic, împreună să-i linșăm pe cei de la Administrația Drumurilor căci, jur, ei sunt de vină!