ca să nu vă mai bateți gura degeaba când vor veni alegerile: nu vă mai votez pe niciunul, să vă duceți la dracu toți, individual sau în grup!
Categoria Beats me
Trenulețul groazei
Minunăția de mai sus nu este mai mare decât telefonul tău, nu are motor, nu cântă, nu merge singură, nu are becuri, nu nimic. E pur și simplu o miniatură inertă reprezentând un personaj de desen animat. Însă costă aproape 50 de lei!!! De ce mama dracu?! E singura din lume? Este din aur? Este norocoasă? S-a jucat Chuck Norris cu ea?
La Kaufland Tulcea.
Nani nani
Mă acostează, onlineistic, un prieten (cu teamă în acțiunea sa), pe la ora 23 și ceva
- Ești în zonă?
- Dap
- Credeam că te-ai culcat la ora asta
Apropos, de când nu te-ai mai culcat așa devreme?
Cea mai bună întrebare pe care am auzit-o în ultimul timp… Chiar, de când nu m-am mai băgat eu la somn înainte de ora 00:00 ?! Cu greu îmi aduc aminte și cred că se întâmpla prin vremea școlii… până în ’98 oricum (Nu luăm în calcul rarele zile când picam până-n miezul nopții – vorbesc de adormitul până-n 00:00 ca un obicei normal / ritm zilnic)
De când m-am proptit într-un job și am și dat cu nasul de calculatoare nici că am mai servit somn devreme… ba filmat la nunți, ba pierdut nopți pe mIRC (ce vremuri), ba jucat jocuri în rețea (iar ce vremuri)… în timp m-am făcut băiat serios și m-am apucat de diverse proiecte… unele dintre ele și în ziua e azi mai cer atenție… altele sunt noi și nu se mai termină…
Și constat, cu amărăciune chiar, că bag cornul în pernă pe la 2, 3 dimineața… uneori chiar și pe la 4 sau chiar deloc… mă prinde ziua următoare huhurez pe scaun…
Și mi-e somn… mi-e somn rău…
imagine: buffawhat.com
Zâmbește
mâine poate vei fi știrb…
Nu-i așa că sunteți jenibili?
Azi dimineață, pe la ora 7 fără ceva, un autobuz plin cu muncitori se deplasa către fabrica de confecții TEXTILE GEL&CO ROM SA din Tulcea. Nefericirea a făcut ca acel autobuz să se răstoarne de pe digul pe care se deplasa (era o rută alternativă din motive de lucrări pe drumul principal), accidentul soldându-se cu 4 morți și 40 de răniți. Mai multe detalii găsești aici.
Ceea ce vreau eu să subliniez aici însă este stupizenia posturilor de știri care au anunțat acest eveniment și nu musai a posturilor în sine cât a cititoarelor de prompter care se bâlbâie zi de zi precum și a corespondenților de pe teren. Cum îți permiți tu, stând pe scaun la 300 de km de locul evenimentului, să faci afirmații total pe lângă realitate?! Uneori o dai și în acuzații nefondate, sari la gâtul omului doar de dragul a ce? Să mă impresionezi pe mine că ești mare jurnalistă?
Înainte să închid televizorul am apucat să aud o frază a unui corespondent de pe teren care a declarat (în formă aproximativă)
Mă îndrept acum spre spital (…) și sper să găsesc și victime cu care să stau de vorbă…
Poftim?! Speri să găsești victime?! Poate n-am accentual cum trebuie: speri?!
Vă invit la sondaj
Loading ...Mă mai întreb cine o să fie țapul ispășitor pentru această tragedie… Căci, nu-i așa, cineva trebuie să și-o ia…
Trăi-ne-ar anonimatul
Răsfoind ultimile bârfe electronice, am dat și peste un articol, scris de Arhi, despre un proiect românesc – AdCaptcher. În articol este prezent și un link către un alt articol scris de Manafu de această dată, dar pe același subiect: cum nu facem noi ”succesuri” pentru că suntem într-o țară în care toate relele fac front comun.
Să construim un mic preambul: AdCaptcher este un proiect care re-inventează acele coduri de securitate pe care le vezi prin diverse formulare, pe diverse site-uri, încercând să scoată și un ban din toată treaba asta. Excelent! Frumoasă idee, frumoasă implementare, am văzut sistemul funcționând (cel puțin tehnic – nu mă exprim la partea de monetizare).
În loc să te chinui să descifreze cârnați de caractere sparte / rotunjite / amestecate / blurate / întretăiate / plm mai bine scrii simplu numele unei companii și cu asta basta. Bun, nu intru în detalii pentru că despre evoluția aplicației au povestit cei doi bloggeri amintiți mai sus.
Iată însă că recent, o echipă de, să le zicem, tineri au lansat cu surle și trâmbițe un serviciu care face fix același lucru. Iarăși, nu am nici o problemă cu asta, concurența face întotdeauna bine și ajută în dezvoltarea continuă a proiectelor. Ce mi s-a părut strâmb însă este reacția pe care noi o avem cu această ocazie:
Păi da, ăia au succes pentru că sunt în afară și acolo poți fi cunoscut! Awareness-ul este la el acasă… Ăia au resurse, relații și conexiuni… plm… Noi, trăind într-o țară de rahat, nu ne știe nimeni… de aia nu ne merg jucăriile…
Tot ce se poate. Țara e la mama draq pe harta Europei, suntem cunoscuți drept furăcioși de carduri, hackeri și toate alea. Însă mai știu un lucru: în țara noastră sunt destui antreprenori cu resurse și fonduri suficiente, antreprenori care ar putea să arunce măcar un zvon despre proiecte gen AdCaptcher. Atât, un zvon. Pe parcursul mirificelor lor călătorii la New York, Paris, Tokio și alte minunate locații pe care ei le vizitează și despre care aflăm și noi (dacă nu direct de la ei, atunci de la fanii lor) ar putea să arunce o vorbă către prietenii lor din afară…
Vedeți bă că ăia au pus pe roate o șmecherie care face captcha mai prietenos. Scrieți și voi trei vorbe într-un twitt… află lumea, vin investitori, alea alea…
Formularea de mai sus este mai ”prietenească”, dar ideea din ea este ușor de prins.
N-ai să vezi. N-a zis nimeni nimic. Toți acești ”ingeri antreprenori” au făcut fix zero / nimic / nada / null.
Ideea AdCaptcher a ratat boom-ul pentru că nu s-a știut despre ea… Să zicem. Dar mă întreb: cât pierdeau marii ”antreprenori” ai țării dacă dădeau un zvon în lume despre el? A? Cât? Printre multele plimbări lăudate la New York, Londra & Șit, crăpau dacă menționau de AdCaptcher?
Ne plângem de anonimat.. Păi da, suntem anonimi pentru că nimeni nu zice nimic dacă nu-i iese și lui ceva din toată treaba aia… o măslină, o agudă, un moț de bască, ceva…
O sâmbătă printre ruine
În urmă cu aproximativ 8 săptămâni, la Noviodunum s-au demarat săpăturile arheologice în speranța dezgropării a noi file de istorie. La momentul respectiv, Aurel Stănică spunea:
Incepem un serial, care o sa reprezinte o cronica in imagini a ceea ce facem noi arheologii pe santierul Isaccea – [Noviodunum]. Acest jurnal doreste sa evidentieze complexitatea muncii noastre, pluridisciplinaritatea si implicarea pe care trebuie sa o manifeste arheologul in activitatea sa de fiecare zi pentru a scoate la iveala si pentru a pune in valoare patrimoniul national, de asemenea vom posta si imagini cu ansamblul peisagistic constituit atat de oras cat si de cetate.
Zilele trecute lucrările respective s-au încheiat, presupun că acum urmează catalogare, îndosariere și toate cele necesare prezervării obiectelor descoperite.
Nu de o singură dată Aurel ne-a tot sugerat să tragem o vizită pe la Noviodunum (vorbesc la plural pentru că suntem mai mulți vizați aici) Am tot tărăgănat momentul (în general, din lipsă de timp) până azi, când, cu Radu de mânuță, ne-am înființat la fața locului
Aurel ne-a preluat cu proces verbal și ne-a făcut turul sitului arheologic, trecându-ne bineînțeles, în stilu-i caracteristic, prin toate secolele ce s-au așternut peste ruienele de acolo. Ze pictures:
În drum spre Tulcea am tras și o raită prin portul Isaccea (apropos Aurele, vaporașul ăla vechi de care ziceai nu mai era acolo… )
