Valea Fagilor fără gunoaie

Valea Fagilor este o rezervație protejată aflată în teritoriul administrativ al Comunei Luncavita, județul Tulcea. Mulți vizitatori își petrec aici timpul liber. În urma lor rămân tone de deșeuri. Prin acest proiect se finanțează achiziția și amplasarea unor europubele și containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor și ecologizarea zonei. Prin parteneriatul cu Comuna Luncavița, deșeurile vor fi transportate la rampele ecologice.

Asociația ”Natura Zâmbește”, în parteneriat cu Comuna Luncavița, a înscris în Programul de Responsabilizare Socială, inițiat de Petrom SA, proiectul ”Sistem de salubrizare si gestionare a deseurilor”.

Proiectul se va materializa prin următoarele acțiuni:

  1. Achizitia europubelelor si a containelor pentru selectarea deseurilor
  2. Montarea acestora in locurile de campare special amenajate pentru turisti
  3. Realizarea de pliante si banere pentru mediatizarea proiectului in zona.
  4. Publicarea in presa, precum si pe paginile de internet ale institutiilor partenere, a informatiilor despre desfasurarea proiectului (www.comunaluncavita.ro, www.naturazambeste.info)
  5. Includerea actiunii permanente de salubrizare a Vaii Fagilor in cadrul Serviciului Public de Salubrizare si Gestionare Selectiva a Deseurilor al Comunei Luncavita.

La finalul programului inițiat de Petrom, proiectul care a adunat cele mai multe voturi (detalii mai jos) va primi o finanțare în quantum de 5000 de euro din partea organizatorului.

Cum spuneam, este vorba despre o competiție în care sunt înscrise mai multe proiecte și din care, în fiecare lună, va ieși un singur câștigător. Ca atare, proiectul aproape de noi trebuie să adune un număr cât mai mare de voturi. Sistemul de votare este un pic mai complex decât cele cu care ești familiarizat deja pentru că trebuiesc urmați o serie de pași pentru a valida votul:

  1. intrati pe site-ul  http://www.taraluiandrei.ro/ModCity/VoteProject.aspx ;
  2. In tabelul cu “Proiectul lunii Decembrie” selectati “Sistem de salubrizare si gestionare a deseurilor” care este in a 2-a parte a tabelului;
  3. completati mai jos datele voastre;
  4. Veti primi un e-mail, pe care trebuie sa-l confirmati. Altfel votul nu este valabil

Poți contacta inițiatorii la următoarele coordonate:

  • persoană de contact: Marian Ilie
  • email: naturazambeste{at}comunaluncavita{punct}ro
  • adresă poștală: strada Valea Fagilor nr. 1, localitatea Luncavița, comuna Luncavița, județul Tulcea, cod poștal 827120

Votul meu s-a dus deja acolo (proiectul era pe locul trei când am votat). Al tău nu ?

Au mai scris despre acest proiect și: Daniela Ungureanu, Aurel Daniel Stănică, info-delta.ro

D-ale carnavalului

Pe 18 decembrie a.c., Teatrul ”Jean Bart” din Tulcea va găzdui premiera piesei de teatru ”D-ale carnavalului” de I.L.Caragiale.

d-ale-carnavalului I. L. Caragiale satirizează în comedii moravuri grave ale societății sau defecte morale esențiale ale oamenilor, fiind adeptul unei cugetări clasice: ”ridendo castigat mores” (râsul îndreaptă moravurile). Comicul de situație reiese, așa cum îl arată și numele, din situațiile cele mai suprinzătoare în care sunt puse personajele, provocate de coincidențe, de încurcături, confuzii și împrejurări echivoce.

Întreaga piesa ”D-ale carnavalului’’ se bazează pe astfel de situații, fiecare scenă în parte fiind o ilustrare a acestui comic. Înfațișând tipul cuceritorului, al aventurierului, Nae Girimea, frizer și subchirurg, provoacă toată agitația și încurcăturile piesei, declanșează comicul de situație, care constituie și subiectul comediei. El este amăntul Miței Baston, care la rândul ei este amanta lui Mache Răzăchescu, ce-i mai zice și Crăcănel. Dar, în același timp, Nae este și amantul Didinei Mazu, amanta lui Ianu Pampon.

Distribuția:

  • Laura Andreea Neagoe
  • Vlad Matei Ajder
  • Liviu Petcu
  • Răzvan Placsiencu
  • Oana Lavinia Pisaroglu
  • Ionuț Ștefan
  • Robert Neagoe
  • Elena Anghel
  • Ionel Durbală

Coregrafia: Oana Pisaroglu

Scenografia: Maria Dore

Regia: Ion Dore

Și așa mai departe… :)

Well, nu continui pentru că trebuie musai să vezi piesa. O să revin cu detalii după ce o văd și eu. Eu am văzut-o.

Efectul dăunător al cererii în căsătorie

Ok, am executat o nouă ședință de culturalizare la Teatrul ”Jean Bart” din Tulcea, de data aceasta la sala mică, cu piesa ”Efectul dăunător al… cererii în căsătorie”, adaptare după piesa ”Cerere în căsătorie” a lui A.P. Cehov.

În piesă se surprinde iniţiativa lăudabilă a lui Ivan Vasilievici Lomov, care doreşte să se însoare cu fiica vecinului său, Natalia Stepanovna. Moment unic, guvernat de armonie și romantism… NOT ! Cei doi potenţiali viitori miri se ceartă aprig din motive derizorii: prima dată nu se pun de comun acord asupra cine este proprietarul unei poiene / bucată de pământ, a doua oară mărul discordiei îl constituie câinele fiecăruia și care este mai bun la vânătoare.

Ciocnirea personalităţilor lor puternice, crizele de ipohondrie ale peţitorului, încurcătura în care se găseşte tatăl miresei şi încercările sale disperate de a aplana răbufnirile celor doi tineri dau naştere unui comic de situaţie savuros.

Piesa este un studiu dramatic despre oamenii singuri care nu și-au găsit jumătatea, oameni care sunt confuzi, care nu-și mai găsesc locul și echilibrul. Singura lor dorință este de a-și trăi viața alături de cineva, de a se implica serios emotional într-o relație.

Distribuția:

  • Laura Neagoe
  • Robert Neagoe
  • Mihai Galatan
  • Vlad Matei Ajder

Scenografia: Maria Dore

Regia: Ion Dore

Regizor secund: Vlad Matei Ajder

Și așa mai departe… :)

A mai scris despre această piesă și Daniela Ungureanu

Pe ei, pe mama lor de trompetiști !

tantar

Cercetătorii din Seattle s-au apucat să construiască o armă cu laser care se poate fixa pe țintele în mișcare. Arma cu laser are singurul scop de a vâna… țânțarii, mai ales cei care poartă malaria. Aproximativ 1 milion de oameni mor anual din cauza acestei boli necruțătoare. O problemă atât de mare cauzată de o viețuitoare atât de mică…

Laserul este denumit Armă pentru Distrugerea Țânțarilor (weapon of mosquito destruction – WMD)  – ca de obicei, sună ca dracu’ în română – iar design-ul acesteia a fost asistat de Lowell Wood, un astofizician care a lucrat la Inițiativa Strategică de Apărare (Strategic Defense Initiative – SDI) propusă de Ronald Reagan în 1983. Inițiativa a mai fost numită și ”Star Wars” (”Războiul Stelelor” sau ”Războaiele Stelei” ??).

Laserul detectează frecvența audio generată de bătaia aripilor țânțarului. Un computer detectează sunetul și declanșează laserul care îl lasă pe țânțar fără aripi. Nenorocitul cade pe pământ și nu mai ajunge la fosta viitoare victimă.

Unul dintre inventatorii acestui sistem este și Bill Gates.

(via pulse2.com)

Acest laser ar putea zăpăci miliarde de fuckeri în fiecare noapte  !

Acum nu-i cazul dar la vară să mor de n-aș băga câteva salarii în treaba asta… nu mai pot cu nervii vis-a-vis de aceste viețuitoare inutile… Să nu mă iei cu ”da bă fraiere, da’ ce te faci cu viețuitoarele care mănâncă țânțari ? Le lași să crape ?!” Să nu îmi spui că respectivele se hrănesc DOAR cu fuckerii ăștia… să se reprofileze, pisici… :)

Timibilding

Week-end-ul trecut fusei la teambuilding cu colegii.

Unde, te întrebi ? Păi la Râșnov nene :)

Am plecat sâmbătă dimineața, la 03:00 din Tulcea (driverul nebun al microbuzului i-a dat in goarnă cu relativ constant 100 la oră – altfel nu se explică cum am făcut doar trei ore până la capitală) și pe la aproximativ 08:00 09:00 din București și am ajuns la Pensiunea Râșnov pe la aproximativ 12:30. Drumul a fost presărat, din stâlp în stâlp, de ”minunatul” ex-președinte Mircea Geoană (am stat pe stânga autocarului). Apropos, tu ai dormit pe durata mandatului lui Geoană :D ? Pe drum am pus la punct, împreună cu Ursu Marian tehnologia tortului cu câine (în esență este blat  – câine – blat – câine – blat).

Ne-am cazat prin camerele aferente, fiecare cum a prins / s-a mișcat :) Noi am fost 4 în apartamentul pensiunii (mă rog, apartament… 2 camere sub aceeași cheie): Io, Fane, Ursu și Mr. Karaoke

Ziua a continuat rapid cu prânzul și apoi un seminar în care s-a încercat s-au pus la punct una alta prin internele firmei, ce-a fost și ce-o să fie, n-are rost / nu pot să intru în detalii.

Oki, am vorbit, ne-am dialogat, s-au uscat gurile, iar mâncăm, cina de data asta. Se socializează la un pahar de nuș ce și o țigare, două, trei (fumați ca turcii bă !)…

Apare un nene ! Doi defapt… Niște valize argintii cu bureți pe dinăuntru, d-alea de cară ăștia prin filme nuș ce câcaturi ultra-secrete… Mă rog, se scot din ele diverse utilaje, se montează boxe, mixere & shit… DA, a venit DJ-ul !! Unul din neni a plecat… Și începe muzica… Well, începe de prin anii 70 încoace… WTF ?! Avem fețe de pensionari ? E setat pe stilul ălora de dinaintea noastră ? We will never know… În fine, a ținut-o așa – anii 70 – 80 – maxim 90 – până s-a enervat Fane și și-a mufat Dell-ul la TV și ne-am pus pe karaoke… și nu ne-am mai dat jos de pe el… :D

S-a beut până dimineață dar nimeni nu s-a îmbătat ! Nimeni ! Amețeli au fost of course, dar nu s-a rupt filmul la nimeni ! Cred că a fost de la aer și mișcare… cred…

A doua zi, zi plină se anunța: traseu prin păduri, conduși de Coco Popescu și Cristi Seitan de la Clubul Montan Altitudine, tir cu arcurile și cu pușca (da, a fost o singură pușcă), o ședință scurtă de paintball și, pe întuneric, un foc de tabără jmecher.

Una peste alta, a fost fun, am avut ocazia să-i cunosc și pe o parte din noii colegi, am beut, am dansat, am cântat (?!) am avut ocazia să consolidăm echipa :) O aștept pe următoarea…

Update: Făceți-vă bă și voi saituri !!

Toate drepturile rezervate © Liviu Hariton