Răsfoind ultimile bârfe electronice, am dat și peste un articol, scris de Arhi, despre un proiect românesc – AdCaptcher. În articol este prezent și un link către un alt articol scris de Manafu de această dată, dar pe același subiect: cum nu facem noi ”succesuri” pentru că suntem într-o țară în care toate relele fac front comun.

Să construim un mic preambul: AdCaptcher este un proiect care re-inventează acele coduri de securitate pe care le vezi prin diverse formulare, pe diverse site-uri, încercând să scoată și un ban din toată treaba asta. Excelent! Frumoasă idee, frumoasă implementare, am văzut sistemul funcționând (cel puțin tehnic – nu mă exprim la partea de monetizare).

În loc să te chinui să descifreze cârnați de caractere sparte / rotunjite / amestecate / blurate / întretăiate / plm mai bine scrii simplu numele unei companii și cu asta basta. Bun, nu intru în detalii pentru că despre evoluția aplicației au povestit cei doi bloggeri amintiți mai sus.

Iată însă că recent, o echipă de, să le zicem, tineri au lansat cu surle și trâmbițe un serviciu care face fix același lucru. Iarăși, nu am nici o problemă cu asta, concurența face întotdeauna bine și ajută în dezvoltarea continuă a proiectelor. Ce mi s-a părut strâmb însă este reacția pe care noi o avem cu această ocazie:

Păi da, ăia au succes pentru că sunt în afară și acolo poți fi cunoscut! Awareness-ul este la el acasă… Ăia au resurse, relații și conexiuni… plm… Noi, trăind într-o țară de rahat, nu ne știe nimeni… de aia nu ne merg jucăriile…

Tot ce se poate. Țara e la mama draq pe harta Europei, suntem cunoscuți drept furăcioși de carduri, hackeri și toate alea. Însă mai știu un lucru: în țara noastră sunt destui antreprenori cu resurse și fonduri suficiente, antreprenori care ar putea să arunce măcar un zvon despre proiecte gen AdCaptcher. Atât, un zvon. Pe parcursul mirificelor lor călătorii la New York, Paris, Tokio și alte minunate locații pe care ei le vizitează și despre care aflăm și noi (dacă nu direct de la ei, atunci de la fanii lor) ar putea să arunce o vorbă către prietenii lor din afară…

Vedeți bă că ăia au pus pe roate o șmecherie care face captcha mai prietenos. Scrieți și voi trei vorbe într-un twitt… află lumea, vin investitori, alea alea…

Formularea de mai sus este mai ”prietenească”, dar ideea din ea este ușor de prins.

N-ai să vezi. N-a zis nimeni nimic. Toți acești ”ingeri antreprenori” au făcut fix zero / nimic / nada / null.

Ideea AdCaptcher a ratat boom-ul pentru că nu s-a știut despre ea… Să zicem. Dar mă întreb: cât pierdeau marii ”antreprenori” ai țării dacă dădeau un zvon în lume despre el? A? Cât? Printre multele plimbări lăudate la New York, Londra & Șit, crăpau dacă menționau de AdCaptcher?

Ne plângem de anonimat.. Păi da, suntem anonimi pentru că nimeni nu zice nimic dacă nu-i iese și lui ceva din toată treaba aia… o măslină, o agudă, un moț de bască, ceva…