Am plecat din Tulcea cu maică-mea în direcția ”o localitate din județ”, în vizită la un unchi. Pe traseu, cel de pe contrasens îmi dă un flash. Ridic mâna și îl salut. Mai mergem câteva sute de metri, iar îmi dă unul flash, iar îl salut și pe ăsta. Povestea se repetă de câteva ori până când maică-mea nu mai rezistă și zice:
- Auzi, dar tu îi cunoști chiar pe toți?!
- Nu mamă, nu-l știu pe niciunul. De ce întrebi?
- Păi am văzut că te saluți cu toți cu care te întâlnești și am crezut că vă cunoașteți.
La intrarea în prima localitate stătea radarul la vânătoare de permise prevenire și fluidizare a traficului.
Prin oraș, în timp, am ajuns să cunosc diverse persoane care au și mașină pe care o și conduc în mod curent. De fiecare dată când mă întâlnesc cu unul din ei, pac, flash! Până să apuc să văd cine era, s-a dus… Eu ce să fac acum? Să mă întorc după el să îi răspund la salut? Să claxonez, poate mă aude? Să dau avarii, poate le vede?
Recunosc, eu am ”instalate” o serie de filtre și am talentul de a nu reține detalii și informații care nu prea mă afectează în mod direct sau care consider că nu îmi vor fi folositoare pe viitor. Printre aceste detalii se regăsesc și numerele de înmatriculare ale autovehiculelor prietenilor. Nu am nici cea mai vagă idee ce numere au la mașini cei pe care îi cunosc. Oricât m-aș chiorâ la număr, până nu îi văd fața șoferului nu am rezolvat nimic. Și până să o văd, el deja a trecut de mine și ajung în situația întrebărilor de mai sus.
De altfel, mai este un aspect pe care nu prea îl diger: eu când conduc, conduc. Ochii mei sunt la condițiile din trafic, la ce se întâmplă peste trei mașini în fața mea. Nu am timp și nu mă pasionează să stau cu ochii la numerele de înmatriculare ale mașinilor ce vin din fața mea sau să încerc să disting cine este în spatele covrigului. Sunt eu anormal?
