Este al doilea an când ajung la Cheile Dâmbovicioarei și cred că m-aș duce acolo în fiecare an / lună / zi / oră / minut / secundă
Poate că nu sunt cele mai spectaculoase chei din România însă sunt cele care mi-au intrat la inimă, cu bunele și relele lor (căci da, ca peste tot, sunt și aspecte mai puțin plăcute, vinovat fiind meltenismul poporului – revin și la ele puțin mai jos)
Cheile Dâmbovicioarei (și Brusturetului) sunt formate de pârâul Dâmbovicioara în partea de sud a Parcului Național Piatra Craiului, între localitățile Podul Dâmboviței și Dâmbovicioara și între Dâmbovicioara și Cabana Brusturet. Au o lungime de chei propriu zise de 2 km, sunt situate în arealul montan calcaros al Munților Piatra Craiului, pe traseul Rucăr-Bran.
In amonte de chei se află la confluența cu Valea Muierii un izvor numit ”La Galgoaie” de unde apa curge cu o viteză torențială în Dâmbovicioara urmat de o cheie îngustă, aprope inaccesibilă presărată cu cascade. Mai există și alte chei în apropiere ca de pildă Cheile Brusteretului, Cheia Lungă si Cheia Strâmtă.
Cheile Dâmbovicioarei au un aspect impunător și face parte dintr-o serie de cel puțin 20 de chei situate în bazinul hidrografic al Dâmboviței. Dâmbovicioara a săpat în formațiunile de roci sedimentare, calcaroase, și gresii, conglomerate un adevărat canion lung de 8 km, care în unele porțiuni valea are pereți verticali ce depășesc 200 de m înălțime.
Apele râului prin acțiunea de eroziune au creat forme bizare de turnuri, sau creste ascuțite, având subteran goluri carstice, astfel în această zonă se pot număra peste 50 de peșteri ca (Peștera Dâmbovicioara, Peștera de la Gura Defileului, Peștera Labirintului).
(sursa: wikipedia.org)
Anul trecut, drumul de acces spre peșteră și spre chei era în curs de asfaltare. Anul ăsta asflatarea era finalizată dar doar până în apropiere de peșteră. În rest, drumul a rămas la fel – pietruit.
În aceeași zonă, pe drumul spre Cabana Brusturet, treci și pe lângă ”perimetru de protecție sanitară – zona de restricție Gâlgoaie”.
De-a lungul traseului, investitorii s-au apucat deja de ”maltratat” zona și au îngrădit hectare întregi de teren (pe care, mai mult ca sigur va apărea un ”minunat” complex turistic / pensiune / parcări etc.)
Și încet încet am ajuns și la partea urâtă a zonei – acel meltenism ce începe să ne caracterizeze din ce în ce mai des în ultimul timp. Indiferent în ce direcție te uiți, nu ai cum să nu vezi minim un pet aruncat aiurea sau un ambalaj de la nuș’ce napolitană / corn cu ciocolată. Sunt aruncate cu cea mai mare lejeritate, peste tot. Și dacă insiști, ai ocazia să dai și de mormane întregi de deșeuri, lăsate în voia sorții… nha, dispar ele în câteva sute de ani… Nici autoritățile locale nu-și bat capul să le strângă dar nici turistul care se vine aici la grătare nu se obosește să strângă după el…
Rămâi cu un gust de clanță în gură când, după ce ți-ai clătit retina cu decoruri absolut superbe, dai cu nas-ul într-un morman de gunoaie, lăsate în urmă de o gașcă de indivizi care s-au ”unit” cu natura… păcat…
Să nu uit, dacă ajungi în zona, trebuie neapărat să treci pe la ”Cabana de Vis” (o găsești la câteva sute de metri de Peștera Dâmbovicioarei) – au o ciorbă de perișoare delicioasă și o socată rece excelentă!


