Centrul Social de Urgență ”Phoenix” – situația la zi

daniela_ungureanu În urma unor dezinformări apărute în media locală și națională, dezinformări legate de activitatea Centrului Social de Urgență ”Phoenix” și a modului de lucru a acestuia, insp. Daniela Ungureanu, șefa centrului, a acordat un interviu pentru ghidul local tipărit Info Tulcea (Nr. 1 (12), anul II), în încercarea de a lămuri lucrurile. Redau mai jos interviul, așa cum a fost el publicat în print-ul mai sus amintit.

R: Câți beneficiari există la ora actuală în centru ?

D.U.: În prezent, în evidențele CSUP există 26 persoane fără adăpost, identificate atât prin eforturile asistenților sociali cât și cu sprijinul Spitalului și al Poliției. Mai pot adăuga aici că unii beneficiari au fost internați la spital, urmând să revină în centru după rezolvarea problemelor medicale.

R: Până acum au fost persoane ne-acceptate în centru ?

D.U.: Nu. În urma anchetei sociale s-a constatat că solicitanții îndeplinesc condițiile de acordare a serviciilor sociale în cadrul CSUP. Există însă și cazuri în care s-a înțeles greșit destinația centrului, astfel că ne-au contactat persoane care, nefiind fără adăpost, solicitau un loc de muncă, hrană etc. Acestea au fost îndrumate către instituțiile sau serviciile cu atribuții în domeniu.

R: În presă s-a menționat și despre refuzul unor beneficiari de a locui în centru. Cum comentați ?

D.U.: Nu este vorba de un ”refuz”. Avem doi beneficiari care au fost reintegrați în familie și unul care și-a găsit loc de muncă, oferindu-i-se și cazare, astfel că nu au mai avut nevoie de serviciile centrului.

R: S-a afirmat că nu ați făcut destulă reclamă centrului…

D.U.: La inaugurarea centrului au fost invitați, pe lângă reprezentanți ai tuturor instituțiilor din Tulcea, presa și televiziunea locală. Am scris despre inaugurare în numărul trecut al revistei dumneavoastră, care se distribuie gratuit și este la îndemâna oricărui cetățean, precum și în revista Primăriei sau pe alte site-uri. Am distribuit aproximativ 300 de pliante. Ne facem cunoscute serviciile și prin activitatea noastră pe teren.

Centrul Social de Urgenţă este un serviciu comunitar aflat în subordinea Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială Tulcea, fără personalitate juridică, înfiinţat prin proiectul iniţiat în cadrul Programului de Interes Naţional “Combaterea excluziunii sociale a persoanelor fără adăpost prin crearea de centre sociale de urgenţă”, selectat şi aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse nr. 705/26.09.2006.

Obiectul de activitate al C.S.U.P. îl constituie acordarea, în mod gratuit, de servicii sociale specializate, în conformitate cu standardele generale de calitate şi individualizate potrivit nevoilor specifice şi reale ale fiecărui beneficiar, menite să asigure prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale situaţiilor de risc care au generat marginalizarea sau excluderea socială a persoanelor în cauză.

C.S.U.P. are o capacitate de 50 locuri – 36 de locuri la demisol şi 14 locuri la parter- iar de serviciile acestuia pot beneficia: persoane fără adăpost, indiferent de sex, care se află în stradă de o perioadă lungă de timp, precum şi persoane şi familii cu sau fără copii, care şi-au pierdut locuinţa din diverse motive, cerşetori, vagabonzi, tineri proveniţi din centrele de instituţionalizare care după împlinirea vârstei de 18 ani nu au o locuinţă, victime ale traficului de persoane.

CENTRUL SOCIAL DE URGENŢĂ „PHOENIX”

Str. Navaliștilor nr. 13, Tulcea

E-mail: csuptulcea@yahoo.com

Daniela Ungureanu, șef centru

Telefon: 0240.534.267

Mobil: 0747.072.434

Ce faci în februarie ?

Dacă în ianuarie nu ai apucat să ajungi la teatru, ”Jean BartTulcea te așteaptă și în februarie cu un program destul de încărcat:

  • joi, 11 februarie, ora 18:30 – Spectacol concurs ”Baladele Deltei”
  • vineri, 12 februarie, ora 19:00 – ”D-ale carnavalului”
  • sâmbătă, 13 februarie, ora 19:00 – ”Visul unei nopți de vară
  • duminică, 14 februarie, ora 19:00 – ”Pălăria
  • luni, 15 februarie, ora 19:00 – ”Cinci femei de tranziție
  • joi, 18 februarie, ora 10:00 – ”Scandal la bal”, spectacol de copii, (preț bilet: 5,25 lei)
  • joi, 18 februarie, ora 19:00 – ”Se întorc românii acasă”, spectacol de revistă, (preț bilet: 21 lei)
  • vineri, 19 februarie, ora 10:00 – Folclor – spectacol lecție ”Baladele Deltei”
  • vineri, 19 februarie, ora 19:00 – ”D’ale carnavalului”
  • sâmbătă, 20 februarie, ora 19:00 – ”D-ale carnavalului”
  • duminică, 21 februarie, ora 19:00 – Doru Octavian Dumitru
  • vineri, 26 februarie, ora 19:00 – ”D-ale carnavalului”
  • sâmbătă, 27 februarie, ora 19:00 – ”Visul unei nopți de vară”
  • duminică, 28 februarie, ora 18:00 – ”Vreau să fiu mare artist – Baladele Deltei”

Mai revino în această pagină, din când în când, în caz că se modifică ceva.

Cinci femei de tranziție

Teatrul ”Jean Bart” din Tulcea vă propune, pentru 15 februarie, începând cu ora 19:00, să vă faceți timp pentru a viziona piesa ”Cinci femei de tranziție” de Rodica Popescu Bitănescu, sub tutela Teatrului Național ”I. L. Caragiale” București.

Dialoguri simple și adevărate, conflicte omenești, întrebări existențiale și destăinuri tulburătoare, ca între prietene, la o șuetă. Un evantai multicolor de stări și sentimente, într-un party al revelațiilor.

Taine, frustrări, suferințe ni se dezvăluie treptat, în timpul unei petreceri prilejuită de ziua de naștere a gazdei, la care un păhărel de palincă “dezleagă” limbile și îndeamnă la mărturisiri, unele triste, altele purtând o încărcătură de umor amar.

Atât gazda cât și invitatele sale atacă, în replici acide, cam tot ce stârnește comentarii critice în ultima vreme: succesul în afaceri al șmecherilor, cameleonismul politicienilor, insuportabila vulgaritate promovată în mass-media, decaderea învățământului, standardizarea ținutei și a limbajului după model american.

Distribuție:

  • Aimée Iacobescu
  • Magdalena Cernat
  • Rodica Popescu Bitănescu
  • Vivian Alivizache
  • Tania Popa

Regia: Rodica Popescu Bitănescu

Informații suplimentare poți obține la numărul de telefon 0757.998.255

Prețul unui bilet este de 50 de lei.

Informații obținute din bucuresti.24fun.ro, bucharest-guide.ro, ctlife.ro (foto), sansavranceana.ro (foto)

Omul invizibil

Religion has actually convinced people that there’s an invisible man, living in the sky, who watches everything you do every minute of every day. And the invisible man has a special list of 10 things he does not want you to do. And if you do any of these 10 things, he has a special place full of fire and smoke and burning and torture and anguish where he will send *you* to live and suffer and burn and choke and scream and cry forever and ever til the end of time…but he loves you.

George Carlin

Sau, în română

Religia a reușit să convingă omenirea că există un om invizibil, care trăiește în cer și care este atent la orice faci în fiecare minut din fiecare zi. Și acest om invizbil are o listă cu 10 lucruri speciale pe care tu nu trebuie să le faci. Și dacă faci unul din cele 10 lucruri, are un loc special plin de foc și fum și arsură și tortură și chinuri unde te va trimite pe TINE, să suferi și să arzi și să te sufoci și să urli și să plângi pentru eternitate, până la sfârșitul timpului… dar să știi că te iubește.

Portretul doamnei T

Marți, 26 ianuarie, începând cu ora 19:00, Teatrul Mic București o prezintă pe Olga Tudorache în piesa ”Portretul doamnei T” de Ana-Maria Bamberger, la Teatrul ”Jean Bart” din Tulcea.

În distribuție îl vei mai putea vedea și pe Lucian Nuță. Regia: Liana Ceterchi, Scenografia: Sanda Mitache

Spectacolul este dedicat publicului, cu ocazia aniversării vârstei de 80 de ani a renumitei actrițe Olga Tudorache.

Scrisă în ianuarie 2004, piesa este, după ”Noiembrie” și ”Pește cu mazăre”, a treia colaborare a autoarei cu marea actriță.  Despre întâlnirea lor scriitoarea declara:

o potrivire de dincolo de ceea ce poți explica simplu în cuvinte și care nu înceteza să ne mire, uneori cu oarecare spaimă, dar mai ales cu mereu surprinzătoare bucurii

O actriță care își consumă în solitudinea vârstei înaintate rolurile trecute și rămase, un pictor în căutarea Portretului își povestesc viețile, într-un dialog plin de confruntări, umor, clipe de poezie și momente de tandrețe; o întâlnire neîntâmplătoare și un portret bine făcut care spune la fel de multe despre cel care îl face ca despre cel pe care îl arată.

Piesa aceasta este cu adevărat povestea mea. Nu am jucat nici o clipă un personaj pentru că nu era nevoie. Cine vrea să ştie ceva despre mine, să vină să mă vadă jucând!

a declarat Olga Tudorache pentru publicul iubitor de teatru.

Prețul unui bilet este de 50 de lei.

Informații preluate din hotnews.ro și teatrulmic.ro

Redescoperă-ți orașul!

eudivers_1

Bună tuturor tulcenilor! Dați-mi voie să mă prezint. Centrul EU divers este numele meu, am 4 ani de când exist și activez în Tulcea, iar menirea mea este ca prin proiecte și inițiative ale tinerilor să ajut comunitatea locală și nu numai, în domenii precum: tineret, educație non-formală, diversitatea etnică, mediu, promovarea orașului și a județului, etc.

Centrul este reprezentat de voluntari, liceeni tulceni.Poate cea mai cunoscută activitate EU divers este Săptămâna Filmului Interetnic, pentru că a avut cea mai mare vizibilitate și cel mai mare număr de spectatori, dar nu putem uita nici Ghidul Diversității Etnice sau ”Consilierii liceeni-liderii de mâine”.

Află mai multe despre proiectele mele pe www.eudivers.ro

Ultimul proiect pe care l-am gândit, scris și îl implementez în perioada aceasta este unul foarte drag mie, proiectul ”Redescoperă-ți Orașul!”, despre care aș vrea să vă împărtășesc și vouă. Nu vreau să vă zic numai despre ce cuprinde el, cui se adresează și alte astfel de detalii, ci, cu voia voastră și despre cum se derulează el, pas cu pas, zi de zi, ce locuitori și case descoperă, ce personalități implică.

Proiectul este implemetat cu fonduri de la Comisia Europeană prin Programul ”Tineret in Acțiune”. Sub-acțiunea 1.2. Inițiative ale tinerilor.

”Redescoperă-ți orașul” este un îndemn adresat tulcenilor, prin intermediul tinerilor, de a-și cunoaște orașul, de a-l redescoperi așa cum a fost cândva. Noi ne propunem să redescoperim în forma prezentă a orașului frânturi din vechiul oraș, să le ascultăm și înregistrăm poveștile și amintirile, să le strângem între coperțile unui ghid și să ne asigurăm că lumea le cunoaște și nu le uită.

Ce ne propunem efectiv prin acest proiect? … să selectăm și să pregătim 12 tineri voluntari cu vârste cuprinse între 14-25 de ani, din medii și culturi diferite care să lucreze în echipă, implicați în toate activitățile proiectului. Pentru selecția voluntarilor și promovarea proiectului, toată luna noiembrie am susținut prezentări în 5 licee tulcene: Moisil, Spiru, Economic, Pedagogic și Metalu’.

Rezultatul? O echipă preliminară de 16 voluntari din 4 licee tulcene, angrenați în prezent în echipa de instruire.

Ce-am facut până acum împreuna?  Team-building, Comunicare, Management de Proiect. Urmează Fundraising, Jurnalism, Scrierea cererilor de finanțare și multe altele.

Mai multe detalii despre cum decurge proiectul ”Redescoperă-ți Orașul !” pe redescoperatiorasul.eudivers.ro.

eudivers_2

Ce cetatea mea ?!

Dacă întrebi pe aproape oricine, pe stradă, ce cetăți sunt prin Tulcea, soto îți va răspunde (în cazul în care l-ai prins pe frecvență):

Ăăăăă, păi ar fi una la… Enisalaaaaa… ar mai fi una pe laaaa… Iiisacceaaaa… șiii…. și cam atât, nu ?!

Bun. O luăm altfel: de Monument ai auzit ? Ai fost vre-o dată, în viața ta, la Monument ?

Aaaa, da ! Chiar ieri mi-am dus gagica sub vultur și am spart niște bomboane agricole… A fost marfă !

Prea puțini știu că la o aruncătură de băț (fizic vorbind) de Monumentul Independenței se găsește… ai ghicit ! O cetate ! Chiar sub nasul nostru se găsește o cetate cu un istoric destul de impresionant. Este vorba despre cetatea Aegyssus, dava getica, oraș roman și veche așezare românească.


Citește și restul »

Tunel [16]

img_7738

Toate drepturile rezervate © Liviu Hariton

Tema Notes Blog Core
Găzduire (nu moca): Top Level Hosting