Să avem grijă de animalele de pe lângă noi. Ok, să avem, zic! Foarte mulți dintre noi deținem pe lângă casa omului câte un patruped pe care îl bibilim zilnic. Top-urile sunt conduse, of course, de căței și pisici. Unii mai buni prieteni ai omului decât altele.

Excelent, nu suntem egoiști, rupem din timpul nostru pentru o viețuitoare care, cumva, a ajuns dependentă de noi. O hrănim, îi curățăm blana, ne amuzăm de micile giumbușlucuri pe care le face, o filmăm și o dăm pe Youtube sau Trilulilu, îi facem poze și le arătăm prietenilor pe Facebook. No problemo!

Dacă unii dintre noi avem ”ne-șansa” de a sta la bloc – aceste cutii pentru odihnit forța de muncă, cum zicea tatăl un prieten – trebuie să scoatem necuvântătoarea la plimbare, din când în când. Iarăși, no problemo!

Să tăiem topul de care ziceam mai sus și să eliminăm pisicile. Ele au o maximă durere în spate vis-a-vis de stăpânul lor și se ling pe blană cu același tact cu care ar fi făcut-o și dacă trăiau doar pe garduri. Miau și la gară!

Ne concentrăm pe perechea stăpân (în genere o ”tanti”) – câine (mascul / femelă, n-are a face). Și ce face ea, perechea? Perechea iese la aerisit / golit intestinele patrupedului prin jurul blocului, pe lângă gărdulelețe, trepte de la intrarea în bloc, mijlocul trotuarului plm, pe unde își permite orătania să se bucure de lungime lesei. Chestii pe care natura, fără o explicație logică, le-a lăsat pe pământ.

Din nou, nicio problemă, sunt aspecte care constat că trebuie să se întâmple. O singură treabă nu o înțeleg însă: tu, femeie la 60 de ani, de ce vorbești cu câinele ca și cum el te-ar înțelege?

Azorel, sus pe trotuar că vine mașina! Hai, repede sus, n-auzi?! Nu mă supăra… eeeeeeeeei…

De fiecare dată, această acțiune se termină cu scârțâit de roți pentru că pe Azorel îl durea, of course, în pl de ceea ce măcănea a sa stăpână și era prea preocupat cu mirosirea stâlpilor și a gardurilor.

Gata, gata iubita lu’ mama [a se citi cu voce tare și buzele țuguiuate], nenea nebunu cu Megane-ul a trecut… gata, mamițica e cu tine și are grijă de tine. Gata, ai terminat căcuța? Hai să mergem că uite, se răcește…

În general, în retrovizoare se mai aude și

- Nesimțitule, erai să îmi calci cățelul!

- Trăi-v-ar potaia, stimată doamnă!

Ok, sunt de acord, patrupedele respective învață să reacționeze la diverse comenzi dar de la asta și până la a discuta cu el în propoziții sau fraze este cale lungă cum și reacțiile dispar proporțional cu numărul de cuvinte folosite. Am și eu un cățel în curte dar să mor dacă am simțit vre-o dată o nevoie acută de a sta la discuții cu el… sunt absolut convins că nu m-ar înțelege, indiferent de cât de rar aș vorbi…

Numai mie mi se par ciudați oamenii care execută dialoguri elaborate cu cățeii pe care îi târâie de lesă prin oraș?