Categoria Prin oraş

Hai, iar, la teatru!

Dacă anul trecut nu ai reușit să ajungi la teatru, poți să fii liniștit… ai ocazia să vezi anul ăsta, în Tulcea, ce ai ratat anul trecut :)

În ianuarie, poți să cumperi bilete pentru:

  • vineri, 15 ianuarie  – ”D’ale carnavalului
  • sâmbătă, 16 ianuarie – ”Visul unei nopți de vară
  • duminică, 17 ianuarie – ”D’ale carnavalului”
  • joi, 21 ianuarie – ”Efectul dăunător al… cererii în căsătorie” (sala studio)
  • vineri, 22 ianuarie – ”D’ale carnavalului”
  • sâmbătă, 23 ianuarie - ”Nocturn tango
  • duminică, 24 ianuarie – ”Pălăria
  • joi, 28 ianuarie – Efectul dăunător al… cererii în căsătorie”
  • vineri, 29 ianuarie – ”D’ale carnavalului”
  • sâmbătă, 30 ianuarie – ”D’ale carnavalului”
  • duminică, 31 ianuarie – ”Visul unei nopți de vară”

O luarăm de la capăt

Păi La Mulți Ani mă 2010 ! Poate tu te mai aduni că fratitu cu 1 an mai mic decât tine a dat rasoale din când în când…

DAR, altceva vreau să exprim: mă ciocoflenderilor, mă, o fost fain mă aseară în Piața Civică :D Sau cel puțin așa părea… Am ajuns acolo pe la 22:45, lumea deja începuse să se adune… unii căscau gura la scenă, alții făceau poze, alții pregăteau petardele și artificiile…

Scena… Pe scenă s-a cântat. Ce anume și de către cine, nu aș putea să spun pentru că nu se auzea clar / vedea mai nimic prin zona bradului. La un moment dat cineva a zis că urmează ”Talisman”… mă rog, cea mai rămas din el… mai bine nu urma…

Și pentru că umezeala din aer te răpunea la un moment dat, am zis să facem câțiva pași… o baie de mulțime… Băi băiatule cum mai curgeau găști de oameni către Piața Civică… mulți mă… ca în fiecare an… toți cu câte o șampanie în mână, alții cu mai multe… unii cu măști, alții îmbrăcați de carnaval (un ”popă” dădea spovedaniile cu 10 mii), alții cu beteală atârnată la gât sau pe cap… ce mai, o treabă colorată :)

Unii și-au suit plozii pe renii din beculețe pentru o memorabilă și nemuritoare amintire… șanse mari ca doar amintirea să fie nemuritoare… când te gândești că prin firele alea trece curent electric… afișul ăla nu e pus de pomană acolo… :(

copii_reni

Lume fericită / euforică / beată / amețită / bucuroasă / încântată… Măcar pentru o oră am uitat cu toții de griji, rate, credite, datorii și alte câcaturi care ne fac viața de zi cu zi mai ”frumoasă”…

Pentru că la Delta unii s-au organizat sub formă de chindie de revelion, fusul orar al lor era un pic decalat decât cel din Piața Civică… Ca atare, la ei artficiile au început mai repede… Și toată lumea a zis:

Țeapă bă ! Anul ăsta-s pe faleză artificiile ! :D

Dar nu, pe ecranul de pe scenă a început numărătoare inversă iar la zero a început ”iadul pe pământ” :D

Mai jos câteva poze, făcute la viteză plus câteva secvențe.

Guest post: Moş Crăciun la Phoenix

mos-craciun-la-phoenix Pentru că sărbătorile se petrec în familie şi sunt mereu un prilej de bucurie, familia Centrului Social de Urgenţă ”Phoenix” s-a reunit astăzi pentru a primi vizita lui Moş Crăciun.

Încercaţi de probleme şi lipsiţi, pentru o lungă perioadă de timp, de un minim de confort, beneficiarii Centrului Social de Urgenţă ”Phoenix” şi-au uitat pentru o clipă grijile şi s-au adunat în jurul bradului.

Atmosfera de sărbătoare le-a adus lumină în suflet, zâmbetul pe buze şi ocazia ca fiecare să-i poată ura celuilalt: un Crăciun Fericit !

Semnează Daniela Ungureanu

M-am magnetizat

Spuneam mai zilele trecute că o să mă duc la iar la teatru, la ”D-ale carnavalului”. Gata, m-am magnetizat :)

Am mai văzut o piesă de teatru frumoasă, regizată de Ion Dore. Azi a fost a doua zi, din cele trei în care se joacă, mai ai timp să ajungi și mâine. Este ultima piesă din stagiunea curentă, restul, de la anul.

Piesa ”D-ale carnavalului”,  jucată la ”Jean Bart” în Tulcea, a avut un buget de aproximativ 17.000 lei și este cea de-a 10-a premieră a teatrului. Buget relativ mic, și totusi, Ion Dore a declarat:

Spectacolul va avea splendoare, iar sentimentul spectatorilor va fi că s-au dat bani grei pentru tot ce vor vedea pe scenă

Și, într-adevăr, a avut ;)

De altfel, de data asta am sesizat mai puține poticneli ale actorilor și mai mult suflet pus în rolul jucat de fiecare. Suntem pe drumul cel bun, abia aștept stagiunea următoare și alte premiere :)

Sala a fost aproape plină, dar cred că și vremea a fost de vină…

Că tot sunt la capitolul ”Jean Bart” mi-aș dori un lucru: mi-aș dori ca doamna de la casa de bilete (mă refer la doamna mai în vârstă, îmi scapă numele) să fie mai puțin acră în atitudine și să bage în seamă mai repede fraierul care stă de partea cealaltă a ghișeului și care vrea să cumpere o nenorocire de bilet ca să se mai culturalizeze și el… Ah, da, și de asemenea, să aibe să îmi dea rest și să nu mă trimită pe dictamai lapovița și ninsoarea să schimb banii la biserică, mai ales atunci când mă așteaptă și taxiul în față. Mulțumesc.

Revenind, am făcut și câteva pozne pe parcursul piesei, desfășurate mai jos.

Ochi alunecoși și inimă zburdalnică !

PS: biletul costă 15.75 lei ;)

Printre nămeți, babele se…

În imaginile 2, 3 și 4 se vede cum nici până seara străzile orașului nu au fost curățate de fleoșcăială… George, acele multe tone de nisip, carburantul și materialul antiderapant de care pomenea ziarul Delta cred că erau pentru export… că pe străzile noastre n-au ajuns…

Ninge ninge, babele se…

05:15. Dimineața. Mă trezesc și mă îndrept spre budă pentru un pipi inoportun. În drum, dau o geană pe fereastră pentru că era mult prea multă lumină afară pentru ora asta… Ce să vezi ? Ninge cu spume ! Foarte tare, să vezi ce o să se mai bucure fii-mea… :) În fine, pipi executat, mă bag iar în pat. Somn.

07:50. Trezit. Echipat. Scos mașină din garaj. Afară totul este de un alb trosnitor sub talpă… Exact, zăpadăăăăă !!!!. În fine, deplasat copilul la grădiniță cu amețitoarea viteză de 20 km la oră, în cele mai fericite cazuri. De ce ? Pentru că pe asfalt este oglindă ! Oglindă că îi văd numărul ăluia din față reflectat pe asfalt… Iacă-tă că și anul ăsta autoritățile sunt luate prin surprindere… Cum mama draq mă ?! În toată țara ninge în draci și totuși saramura nu este pregătită, nisipul nu este pregătit… Așa, deci cu 10 – 20 km / oră spre grădiniță, în partea cealaltă a orașului…

08:20. Predat copil la grădiniță. Mă întorc acasă… Sau cel puțin așa intenționam… Problema este că orașul Tulcea este așezat pe jdemii de coline și dealuri, între care, logic, sunt văi. Și, bineînțeles, unde-i deal cu zăpadă / polei pe el, urcă pulea cu mașina… Și ghici ce: casa mea este în deal !!

Ce te faci Liviule ? Cum mama draq ajungi acasă ? Știu, urc pe Banatului pentru că pe Concordiei sunt deja câțiva care alunecă, efectiv, la vale. Canci, nici pe Banatului nu merge. Hmmm… Pe unde mai pot să o iau ? Da, o iau pe Gloriei și fac dreapta spre Nicolae Bălcescu, 9 Mai și așa mai departe… Not ! Urcă cotea pe Nicolae Bălcescu… Ok, înapoi la vale, iar pe Gloriei și tot înainte. Ultima soluție: o iau pe centură, ocolesc tot orașul până în bariera Mahmudiei și urc pe Dianei, apoi pe Alexandru cel Bun până la intersecția cu Avram Iancu.

Victorie ! Cu morcov, iepure, pădurar și pădure în spatele meu pentru că benzina dădea semne că nu îi mai place de mine, reușesc să ajung acasă. Ocazie cu care înfig mașina în garaj, la uscat :)

Am pictat o hartă ca să îți dai seama cum am făcut eu o zonă azi, de dimineață:

harta_babele_se

Cu roșu este traseul de azi, la întoarcere, cu albastru este traseul normal, dus – întors.

Acum, de ce a durat aproximativ o oră să ajung din Vest până acasă (în mod normal fac maxim 15 minute, cu semafoare cu tot):

  1. n-am avut cauciucuri de iarnă. Puii mei, aseară era uscat afară. Bag picioarele, mă costă 800 lei toate cauciucurile. Și dacă peste trei zile nu mai ninge, n-am blocat eu banii degeaba în ele ?
  2. N-am avut lanțuri, n-am scuză.
  3. autoritățile nu s-au dezmorțit în timp util pentru a împrăștia saramură, nisip & shit (as usual)

Well, Ho – ho – ho ! :)

Apropos, planul meu pentru la anu’ este să nu îmi mai fac planuri… :)

D-ale carnavalului

Pe 18 decembrie a.c., Teatrul ”Jean Bart” din Tulcea va găzdui premiera piesei de teatru ”D-ale carnavalului” de I.L.Caragiale.

d-ale-carnavalului I. L. Caragiale satirizează în comedii moravuri grave ale societății sau defecte morale esențiale ale oamenilor, fiind adeptul unei cugetări clasice: ”ridendo castigat mores” (râsul îndreaptă moravurile). Comicul de situație reiese, așa cum îl arată și numele, din situațiile cele mai suprinzătoare în care sunt puse personajele, provocate de coincidențe, de încurcături, confuzii și împrejurări echivoce.

Întreaga piesa ”D-ale carnavalului’’ se bazează pe astfel de situații, fiecare scenă în parte fiind o ilustrare a acestui comic. Înfațișând tipul cuceritorului, al aventurierului, Nae Girimea, frizer și subchirurg, provoacă toată agitația și încurcăturile piesei, declanșează comicul de situație, care constituie și subiectul comediei. El este amăntul Miței Baston, care la rândul ei este amanta lui Mache Răzăchescu, ce-i mai zice și Crăcănel. Dar, în același timp, Nae este și amantul Didinei Mazu, amanta lui Ianu Pampon.

Distribuția:

  • Laura Andreea Neagoe
  • Vlad Matei Ajder
  • Liviu Petcu
  • Răzvan Placsiencu
  • Oana Lavinia Pisaroglu
  • Ionuț Ștefan
  • Robert Neagoe
  • Elena Anghel
  • Ionel Durbală

Coregrafia: Oana Pisaroglu

Scenografia: Maria Dore

Regia: Ion Dore

Și așa mai departe… :)

Well, nu continui pentru că trebuie musai să vezi piesa. O să revin cu detalii după ce o văd și eu. Eu am văzut-o.

Efectul dăunător al cererii în căsătorie

Ok, am executat o nouă ședință de culturalizare la Teatrul ”Jean Bart” din Tulcea, de data aceasta la sala mică, cu piesa ”Efectul dăunător al… cererii în căsătorie”, adaptare după piesa ”Cerere în căsătorie” a lui A.P. Cehov.

În piesă se surprinde iniţiativa lăudabilă a lui Ivan Vasilievici Lomov, care doreşte să se însoare cu fiica vecinului său, Natalia Stepanovna. Moment unic, guvernat de armonie și romantism… NOT ! Cei doi potenţiali viitori miri se ceartă aprig din motive derizorii: prima dată nu se pun de comun acord asupra cine este proprietarul unei poiene / bucată de pământ, a doua oară mărul discordiei îl constituie câinele fiecăruia și care este mai bun la vânătoare.

Ciocnirea personalităţilor lor puternice, crizele de ipohondrie ale peţitorului, încurcătura în care se găseşte tatăl miresei şi încercările sale disperate de a aplana răbufnirile celor doi tineri dau naştere unui comic de situaţie savuros.

Piesa este un studiu dramatic despre oamenii singuri care nu și-au găsit jumătatea, oameni care sunt confuzi, care nu-și mai găsesc locul și echilibrul. Singura lor dorință este de a-și trăi viața alături de cineva, de a se implica serios emotional într-o relație.

Distribuția:

  • Laura Neagoe
  • Robert Neagoe
  • Mihai Galatan
  • Vlad Matei Ajder

Scenografia: Maria Dore

Regia: Ion Dore

Regizor secund: Vlad Matei Ajder

Și așa mai departe… :)

A mai scris despre această piesă și Daniela Ungureanu

Toate drepturile rezervate © Liviu Hariton

Tema Notes Blog Core
Găzduire (nu moca): Top Level Hosting