Categoria Prin oraş

TulceaFoto Class Reloaded

tulceafoto-class-ii Nu te-ai săturat să înveți să fotografiezi? Foarte bine! Vino în perioada 12 – 20 decembrie 2010 la TulceaFoto Class II și vei învăța tehnici noi de fotografie de interior. Împreună cu George Manolache și Radu Borzea, vei studia atât tehnici elementare de fotografiere cât și tehnici ale fotografiei de produs, de studio și de eveniment.

Ce e bine de știu de la bun început:

  • cursurile sunt gratuite
  • numărul de cursanți este limitat la 40 de locuri
  • fiecare cursant va fi acompaniat de propriul său aparat foto (fie el DSLR, bridge sau săpunieră). Telefoanele cu cameră nu nu sunt aparate foto!

Un acoperiș deasupra capului este oferit prin amabilitatea Muzeului de Istorie și Arheologie Tulcea.

Mai multe detalii despre înscrieri, termeni și alte cele găsești în pagina organizatorilor.

Un scriitor tulcean. O carte de excepție.

untitled-1 Vineri, 3 Decembrie 2010, ora 17:00, va avea loc, la Casa Cărții din Tulcea, lansarea romanului Lenka, de Elena Netcu.

Scrisă fără ezitări, cartea obiectivează tabloul unei societăți supuse depersonalizării: satul dobrogean, țăranii deposedați de pământuri, Crișanul, Delta, oamenii acesteia…

Mai multe detalii aici: Lansare de carte – Lenka, de Elena Netcu

Simona Onofrei – diagnostic năucitor

Simona Onofrei este o tânără sportivă de 32 de ani, din Tulcea, ce duce o luptă crâncenă pentru supraviețuire. Avea 26 de ani când medicii i-au pus un diagnostic năucitor: Boala Hodgkin, o formă rară de cancer limfatic. De atunci a schimbat sala de sport cu salonul de spital.

.

Chinuită de tratamente și chimioterapie, tânăra speră într-o minune. Șansa Simonei se află în străinătate, unde există aparatura necesară pentru a fi salvată, însă pentru a ajunge acolo mai are nevoie, într-un timp destul de scurt, de 30.000 Euro.

Împreună putem aduce un zâmbet pe chipul acestei tinere și să fim alături de ea în lupta pentru viață.

În încercarea de a aduna suma de bani necesară, a fost deschis un cont în lei la BCR sucursala Tulcea:

RO56 RNCB 0256 0434 1850 0001

Concurs ”Mută-te la mama” – iubesctulcea.ro

În perioada 4 noiembrie 2010 – 15 noiembrie 2010, iubesctulcea.ro împreună cu compania de teatru D’AYA a organizat un concurs ale carui premii constau in 4 invitatii gratuite la piesa de teatru ”Mă mut la mama!”, piesa ce se va juca la Teatrul ”Jean Bart” din Tulcea pe 18 noiembrie 2010 25 noiembrie 2010, începând cu ora 19:00

Una dintre condițiile pentru a putea participa la concurs a fost crearea unui cont de utilizator pe iubesctulcea.ro Toate detaliile le găsești în pagina concursului.

În urma tragerii la sorți, au fost alese numele celor patru câștigători:

  • Moraru Marian
  • Iulia Gabriela Botezatu
  • Andrei Nichita
  • Dana Bors

Câștigătorii sunt rugați să contacteze iubesctulcea.ro pentru a stabili detaliile înmânării invitațiilor.

Felicitări!

La luna

img_9623

Ping și pong

Ai calitati si iti place competitia? Atunci inscrie-te la concursul de tenis de masa ce v-a avea loc la CLUB Regnum Tulcea situat langa cartierul ANL pe strada Viticulturii nr.2, in data de 30.10.2010 incepand cu ora 11:00.

Cum puteti sa participati la acest concurs?

E simplu… ne puteti contacta la nr de telefon: 074 111 2937, trimite-ti e-mail la adresa infotulcea@yahoo.com sau ne gasiti intre orele 16:00 – 21:00 la Club Regnum pentru inscrieri. Pentru mai multe detalii contactati-ne!

Va asteptam!

Mai multe detalii aici: Ești tare-n tenis?

Jacques sau supunerea

Astăzi, în cadrul celei de a X-a ediții a Festivalului de Teatru TRAGOS, s- a jucat pe scena teatrului ”Jean Bart” din Tulcea, începând cu ora 19, piesa ”Jacques sau supunerea” de Eugène Ionesco.

Este un spectacol cu un ritm plictisitor, în care replicile par vorbe goale, ilustrate prin imagini teatrale pompate spectaculos, dar fără sens în raport cu intențiile piesei. Absurdul cultivat de regie peste absurdul construit cu sens de Eugène Ionesco lipsesc spectacolul de farmecul amar al comediei pe care și-l propune piesa și creează confuzii. Exagerările regizorale “nu fac țăndări searbadarealitate zilnica”, așa cum iși dorea Ionesco, o sufocă doar fără un sens precis.

(românialiberă.ro)

Mai sunt două zile de festival, programul complet îl găsești aici.

PS: am văzut efectul Pavlov aplicat pe spectator de teatru… de fiecare dată când se stingea lumina, spectatorul aplauda mecanic. Și pentru că am atins subiectul ”aplauze”, este minunat (not) când se trezește câte un amețit să aplaude după cum îi tună iar toată sala se ia după el și îi ține isonul… Acum nu știu, ori sălii îi este jenă de aplaudac și il scoate din rahat acompaniindu-l cu aplauze ori sălii îi este rușine să aplaude și așteaptă eroul să dea tonul…

Stimată bancă ING

Află despre mine că sunt bine, sănătos, ceea ce îți doresc și ție. Aici totul este bine, lucrurile se mișcă pe un făgaș pozitiv-ascendent.

Dar nu despre starea mea de bine îți scriu. Îți scriu pentru că vreau să îți povestesc puțin despre orașul Tulcea, orașul în care locuiesc eu, oraș în care deții două minunate sedii.

Tulcea este un orășel care, la recensământul din 2002, găzduia un număr de 93.000 de locuitori pașnici și muncitori. De atunci, unii poate nu mai sunt pașnici, alții poate nu mai sunt muncitori, alții poate nu mai sunt. Treaba lor.

În același minunat oraș, în ultimii ani, au năvălit, ca hunii chiar, mai toate băncile posibile și imposibile ce au voie să activeze pe teritoriul acestei minunate patrii. Nu-i bai, deși Tulcea se numără printre cele mai scumpe orașe din țară, populația din el aruncă din bani în stânga și-n dreapta. Treaba lor.

Bun, am terminat preludiul, zic să trecem la un nivel mai personal. Sunt clientul vostru de nu foarte mult timp. Până acum, toate bune și frumoase: tranzacții rapide, nu mă plouă când îmi fac singur banking (as in self-bank :P ),  nu trebuie să suport privirea acră a nu știu cărei casiere, toate alea normale și decente.

Când am dat nas cu serviciile voastre am acceptat și faptul că nu există ghișee și toate alea. Cu alte cuvinte, dacă vreau să depun sau să scot bani în / din cont, o pot face doar la bancomatul aferent. Iarăși, nu am nicio problemă dar doar până în momentul în care bancomatul refuză să mai funcționeze că a auzit el că se dansează pinguinul prin Piața Victoriei. Ai să îmi spui:

Dar puteți face operațiuni de la ORICE alt bancomat ING…

am să îți răspund:

Care orice alt bancomat că a rămas doar unul funcțional în tot orașul!!!! Doar unul!!!

Îți amintești orășelul ăla de ți l-am descris la preludiu? Ei bine, în el nu există decât două bancomate ING! Și când nu funcționează unul, trebuie să alergi până vis-a-vis în celălalt capăt al orașului ca să îl folosești pe al doilea. Dacă funcționează și el, bineînțeles. Dacă nici al doilea nu funcționează, te duci acasă, bagi banii sub saltea și te culci…

tulcea_ing

Așa cum se vede mai sus, așa sunt poziționate bancomatele ING în Tulcea.

Ce ziceți, rezolvăm cumva problema asta?

Toate drepturile rezervate © Liviu Hariton

Tema Notes Blog Core
Găzduire (nu moca): Top Level Hosting