Tag-ul aurel stanica

O sâmbătă printre ruine

În urmă cu aproximativ 8 săptămâni, la Noviodunum s-au demarat săpăturile arheologice în speranța dezgropării a noi file de istorie. La momentul respectiv, Aurel Stănică spunea:

Incepem un serial, care o sa reprezinte o cronica in imagini a ceea ce facem noi arheologii pe santierul Isaccea – [Noviodunum]. Acest jurnal doreste sa evidentieze complexitatea muncii noastre, pluridisciplinaritatea si implicarea pe care trebuie sa o manifeste arheologul in activitatea sa de fiecare zi pentru a scoate la iveala si pentru a pune in valoare patrimoniul national, de asemenea vom posta si imagini cu ansamblul peisagistic constituit atat de oras cat si de cetate.

Zilele trecute lucrările respective s-au încheiat, presupun că acum urmează catalogare, îndosariere și toate cele necesare prezervării obiectelor descoperite.

Nu de o singură dată Aurel ne-a tot sugerat să tragem o vizită pe la Noviodunum (vorbesc la plural pentru că suntem mai mulți vizați aici) Am tot tărăgănat momentul (în general, din lipsă de timp) până azi, când, cu Radu de mânuță, ne-am înființat la fața locului :)

Aurel ne-a preluat cu proces verbal :) și ne-a făcut turul sitului arheologic, trecându-ne bineînțeles, în stilu-i caracteristic, prin toate secolele ce s-au așternut peste ruienele de acolo. Ze pictures:

În drum spre Tulcea am tras și o raită prin portul Isaccea (apropos Aurele, vaporașul ăla vechi de care ziceai nu mai era acolo… :) )

Toate-s vechi si noua toate

Către,

Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniul National Tulcea

Către,

Consiliul Local Isaccea

După cum se cunoaște, situl arheologic Cetatea Isaccea – Noviodunum se află în vecinătatea de NE a oraşului Isaccea. Cetatea amintită este situată pe malul Dunării, în punctul „Pontonul Vechi” sau „Eski Kale” (în lb. turcă Cetatea Veche), pe un promontoriu, în apropierea unuia dintre cele mai importante vaduri ale Dunării.

Complexul arheologic identificat încă de la sfârșitul secolului trecut ca aparținând anticului Noviodunum se compune din cetatea de pe promontoriul situat pe malul Dunării, ce ocupă o suprafață de aproximativ 20 ha, la care se adaugă spațiul de la sud și est de zidul de incintă, care include o foarte întinsă așezare civilă, cu o suprafață de patru ori mai mare, înconjurată cu trei linii concentrice ale fortificațiilor de pământ, cu valuri și șanțuri exterioare în partea de sud, ce ocupă o suprafață de aproximativ 30 ha.

Pe această cale, vă sesizăm în legatură cu apariţia unor lucrari de amenajare a unei construcții, efectuate de dl Gica Tudor în situl arheologic Cetatea Isaccea – Noviodunum. În ultima perioadă a fost decapată, cu mijloace mecanice, o suprafață cu dimensiunile aproximative de 40 x 20 m până la o adancime maximă de aproape 0,60 m. De asemenea, pe laturile de nord și sud ale viitoarei construcții s-a săpat un șanț cu adâncimea maximă de 0,60, pentru plantarea unor stâlpi de susţinere.

Pe toată suprafața afectată de intervenţia ilegală se pot observa materiale arheologice (ceramică, oase de animale, bucățele de cărămidă), care indică clar o distrugere a nivelurilor arheologice.

Facem precizarea că această construcție se afla în zona de sud-vest a rezervației arheologice și afectează Valul II, important element de fortificație, care abia se mai poate observa la suprafața solului.

După cum deja se ştie, suprafaţa pe care se realizează investiţia amintită se află în situl arheologic Cetatea Isaccea – Noviodunum iar lucrările ar trebui să se efectueze numai după obținerea tuturor avizelor de la instituțiile abilitate.

Luând în considerare situaţia descrisă mai sus, vă rugăm să interveniţi în rezolvarea problemelor legate de protejarea sitului arheologic Cetatea Isaccea – Noviodunum.

dr. Aurel-Daniel STĂNICĂ,

ICEM Tulcea – membru în colectivul de cercetare al Șantierului Isaccea-Noviodunum

Toate drepturile rezervate © Liviu Hariton

Tema Notes Blog Core
Găzduire (nu moca): Top Level Hosting