Tag-ul concediu

Mai la sud de noi

În Bulgaria am mai fost o singură dată, acum aproximativ 20 de ani. Eram un țânc și maică-mea m-a târâit după ea intr-o vizită pe la rudele pe care le are acolo. Mare brânză nu-mi mai amintesc de atunci. De atunci și până week-end-ul trecut nu am mai călcat pe teritoriul fasolei cu ciolan și al cârnăciorilor murați :)

Am petrecut doar două zile la vecinii noștri căpoși însă mi-au plăcut amândouă foarte mult. În prima am făcut turul rudelor iar în a doua am vizitat Balcik-ul – partea cu grădina botanică, nu orașul.

Nu am să insist foarte mult asupra detaliilor dar am să enumăr câteva dintre observațiile făcute pe acolo și pe care mi le mai amintesc:

  • de cum treci granița (în cazul meu, pe la Negru Vodă) te întâmpină un decor static, pustiu și dezolant. Cu excepția vegetației, nu vezi nimic altceva. Drumuri pustii, localitățile la fel de pustii. Când și când mai apare un cate un suflet sau o Lada, deplasându-se cu viteza melcului extenuat. Cei drept, cu cât te apropii de localitățile mai mari situația începe să se schimbe și decorul se mai animă
  • drumurile: în ciuda a tot ce am citit pe net despre acest aspect, sunt destul de bune, cel puțin cele pe care am mers eu. Dacă ești obișuit cu drumurile noastre, atunci no să ai nimic cu ale lor. Cele mai paradite sunt în lucru și, culmea, în zilele de week-end, am văzut muncitori care lucrau cu drag și spor la ele.
  • am băut o cafea la restaurant ”Coroana” (sper că am tradus cum trebuie). Chelnerul s-a prezentat aproape instant la masa noastră, nu a trebuit să îmi rup gâtul căutându-l pe după tejghele. Meniul cu mâncăruri  era scris în română, meniul cu băuturi în bulgară – mi s-a părut puțin ciudat… oare numai români se duc acolo? Prețurile erau exprimate in moneda lor națională, leva.
  • Grădina botanică este impresionantă – atât prin suprafață cât și prin ceea ce admiră retina în interiorul ei. Fiecare buruiană, iarbă, floare, copac, arbust, toate sunt etichetate.
  • am tot sperat să dau de un castel / cetate în adevăratul sens al cuvântului. Nu mi-a mers :) Am dat în schimb de o cochetă viluță pe malul mării, ”Cuibul liniștit”,  în care Regina Maria și-a petrecut o mare parte din timp. Cealaltă mare parte din timp și-o petrecea la Bran.
  • indiferent că mergi la munte sau la mare, la noi în țară sau la vecinii noștri bulgari, vei da peste tot de exact aceleași suveniruri (branduite cu elementele locale ce-i drept)
  • ”limba noastră-i o comoară” – un adevăr irefutabil… am tot încercat să prind ceva din bulgară dar fără sorți de izbândă :) Nu înțeleg absolut nimic din ce vorbesc vecinii noștri.. nici măcar să intuiesc… Vorbitul lor este ”mitraliat”.
  • cu 2 leva cumperi 1 euro. Cu alte cuvinte, 1 leva înseamnă 2 lei – asta ca să îți poți face o idee despre paritatea monedelor
  • în trafic, în afara localităților, dai de limite de viteză care, pe moment ți se par absurde: 40, 60, 70 km/h, mai ales că nu ai să vezi și semne care anunță că limitarea vitezei a luat sfârștit. Pe parcurs însă te prinzi că ele sunt valabile numai în intersecții.

Au trăit la înălțime

Continuăm plimbarea de două săptămâni prin țară cu o vizită la Cetatea Râșnov.

Este una dintre cele mai bine păstrate cetăți țărănești din Transilvania și a fost construită în secolele 13-14 de către locuitorii așezării cu același nume, cu scopul principal de se apăra împotriva atacurilor tătarilor.

Noi am ajuns acolo la puțin timp după redeschiderea ei publicului larg. În ultimul an a fost închisă pentru lucrări de renovare și re-consolidare – unele lucrări au dat chix, în opinia mea, după gaura din zid, ce te întâmpină încă de la intrare.

Ca orice atracție turistică normală, și aici ai la dispoziție o parcare, destul de încăpătoare, în care să îți lași mașina. Parcarea este, în mod normal, cu plată – implicit și păzită. Ziceam atracție turistică normală pentru că mi se pare absolut normal să ai un minim de facilități în zona pe care vrei să o vizitezi.

În momentul în care treci de zidurile cetății însă, aerul se schimbă aproape complet. Senzația de medieval te înconjoară aproape instant. Am rămas surprins de cât de bine s-au păstrat liniile vechi ale clădirilor și străduțele înguste dintre ele.

În perioada în care am trecut noi pe acolo, era în plină desfășurare Festivalul de Film Istoric, prima ediție internațională. Cei care au stat mai mult prin zonă, au avut ocazia să urmărească filme de ficţiune românesti şi internationale, filme documentare și istorice. În paralel cu festivalul de film s-a desfășurat și Târgul de Carte din cadrul Festivalului de Film Istoric. Unii priveau desfășurarea acțiunilor dintre zidurile cetății ca pe un lucru bun, alții erau oripilați de faptul că cetatea arată ca un bâlci. Deh, poți să faci ceva în gustul omului? :)

Priveliștea de care dai cu retina în momentul în care ajungi în cel mai înalt punct al cetății este absolut superbă. Vezi Munții Bucegi, Piatra Craiului și orașul Rasnov de la baza cetății.

Bugetul nostru nu a fost afectat de această dată pentru că accesul în cetate (și parcare) a fost gratuit toată luna August.

Una peste alta, dacă ajungi în zonă și vrei să simți un pic istorie pe pielea ta, trage o fugă și la Cetatea Râșnov. Merită.

La subsol e mai răcoare

Continuăm plimbarea prin minunata noastră țărișoară și ajungem la Peștera Dâmbovicioara.

Dacă ajungi aici dinspre Bran, atunci înseamnă că ești deja gata impresionat de peisajul ce te-a însoțit de-a lungul întregului drum. Văi imense pe care nu le poți cuprinde dintr-o singură privire, păduri cât vezi cu ochii și un aer de care plămânii mei nu se mai săturau. Am respirat aerul cu aceeași poftă cu care beau apă atunci când mi-e sete.

Ca să ajungi la Peștera Dâmbovicioarei trebuie să treci mai întâi prin Cheile Dâmbovicioarei – un defileu săpat în calcarele de vârstă jurasică ale Masivului Piatra Craiului. Drumul către peșteră trece fix pe acolo, la aproximativ 2 km de localitatea Dâmbovicioara, și se desfășoară în paralel cu părăul… ai ghicit, Dâmbovicioara.


Citește și restul »

Dinastiile pierdute

Continui seria de articole dedicate mini-vacanței pe care am avut-o anul acesta cu unul ce vizează Castelul Bran.

La aproximativ 30 de kilometri de Brașov și 16 kilometri de Râșnov, în pasul Bran – Rucăr, răsare, dintr-un verde crud, castelul Bran, în centrul localității cu același nume.

Mulți dintre voi ați spune imediat

Ah, castelul lui Dracula! Îl știu…

Un pic eronată afirmația pentru că Vlad Țepeș nu a locuit niciodată aici… poate a trecut prin zonă o dată, vre-o două luni a fost, se pare, întemnițat aici, însă ceea ce ai văzut în Interviu cu un vampir este fabulație (la Bran s-a filmat pelicula respectivă)


Citește și restul »

Stațiunea lui 5 lei

Eforie Sud – stațiune pentru familiști situată între Lacul Techirghiol și Marea Neagră, între Eforie Nord și Tuzla. Spuneam stațiune pentru familiști pentru că poporul ce o colorează se regăsește în grupuri de minim 3 indivizi – mamă, tată și copil. Rar se întâmplă să vezi câte o pereche de cel mult concubini, rătăcită probabil de pe drumul național ce trece pe lângă stațiune.

Nu este prima dată când pun piciorul în această stațiune – am mai vizitat-o acum 10 ani cred… Ce s-a schimbat de atunci și până acum? Cantitatea de gunoaie. Sunt mai multe acum. Administrația locală nu transpiră până la deshidratare să o curețe dar nici meltenii nu se obosesc să își strângă pet-urile și ambalajele la plecarea de pe plajă / bancă / terasă…

Însă, dacă faci abstracție de ne-perisabilele de care aminteam mai devreme, constați că Eforie Sud este stațiunea indicată în care să vii cu familia. Este relativ aerisită, nu duduie manele pe toate drumurile și străzile nu sunt pline de mașini care mai de care mai exotice.

Cazare găsești din toate categoriile, pe toate străzile. Ai de ales între case, vile, pensiuni și hoteluri. Părerea mea este că pensiunile sunt cele mai indicate, având în vedere că majoritatea oferă condiții decente în comparație cu următoarea specie de cazare, hotelul. Prețurile sunt aceleași cam peste tot, media pe anul ăsta fiind de 130 lei / cameră / noapte.

Și pentru că tot am amintit de hotel, noi (eu și fetele) am stat într-un hotel de 3 stele. Majoritatea hotelurilor de aici sunt construcții pre-revoluționare recondiționate sau îmbunătățite pe alocuri ce se încadrează între 1 și 3 stele. Nu există niciun hotel de 4 stele in Eforie Sud. Au acel iz de epocă de aur impregnat prin toți pereții.

Ne-am cazat la hotel Amaradia, din câte mi-am dat seama o afacere în familie. Și pentru că este afacere în familie, numărul persoanelor care se pot ocupa de tine tinde curajos spre zero. Nu are lift ca atare condiția fizică și tonusul muscular sunt întreținute ok dacă ai ocazia să stai pe la etajele superioare. Teoretic, la plecarea din cameră, cheia trebuia predată la recepție – în principiu pentru ședința de curățenie și întreținere a camerei. Sau cel puțin așa credeam noi. În fapt, s-a asigurat rola de hârtie igienică și, probabil, aspirat / măturat prin cameră. Lenjeria și prosoapele au fost aceleași pe toată perioada cât am fost cazați acolo.

Există și părți bune totuși: hotelul are parcare proprie, îngrădită. Dacă vii cu autoturismul, poți sta liniștit – nu îți ridică nimeni ștergătoarele, în semn de ”prietenie”. Găsești și internet wireless, dar doar în jurul etajului 1 și la parter. Din câte am înțeles de la proprietar, erau ceva probleme cu routerul care este. În cameră găsești televizor (micuț, să fie), frigider, baie cu duș și balcon. Noi am avut vedere spre mare – excelent. Dacă ești rău de căldură, pregătește-te să nu găsești și aer condiționat.

Revenim la subiect – stațiunea Eforie Sud. Fiind o stațiune relativ mică, majoritatea restaurantelor sunt amplasate pe faleză. Găsești de toate, de la pizzerii până la ”împinge tava”, trecând prin covrigării și market-uri non-stop.

Plaja este destul de îngustă, datorită eroziunii permanente. La ea ajungi coborând trepte amenajate în faleză.

De ce ”stațiunea lui 5 lei”? Pentru că aproape orice vezi pe tarabele ”meșteșugarilor” costă 5 sau multiplu de 5 lei. Distracțiile în care îți poți desfășura copilul costă și ele 5 sau multiplu de 5 lei. Dacă ai la tine bancnote de 5 lei este ok – ești pregătit și apt să te scufunzi în atracțiile locului. Și pe plajă, toate sunt 5 lei sau ”doi la 5 lei”.

Una peste alta, Eforie Sud este un loc decent în care poți veni cu familia dar nu este și unul care să te convingă să vii și anul următor. Cel puțin pe mine nu m-a convis să revin în următoarea vacanță.

Două săptămâni și o patrie

Două săptămâni de vacanță au fost și o patrie vizitată – a noastră Românie. Mă rog, o parte mică din ea :)

M-am dat prin valuri de apă sărată și m-am răcorit în pâraie de munte și peșteri întunecate. Am fost la același nivel cu marea dar am atins și norii. Despre toate, într-o serie de articole în care am să vă povestesc ce țară frumoasă avem dacă ignorăm pet-urile aruncate aiurea:

Titlurile de mai sus vor deveni link-uri pe măsură ce voi scrie articolele. Urmărește feed-ul pentru update-uri.

Am cumpărat niște lene…

…, sâmbătă și duminică, de la domnul Emanuel Isopescu, proprietarul pensiunii ”Poarta Apelor”, din Sarichioi, Tulcea.

Poarta Apelor” este o pensiune de 3 margarete și face parte din circuitul agro-turistic. Este amplasată în comuna Sarichioi, pe malul lacului Razelm, la 14 km de Babadag și 29 km de Tulcea. Este legată prin șosea de asfalt de drumul european Tulcea-Constanța.

Condițiile sunt decente, camerele și restaurantul curate. Că veni vorba de restaurant, ai la dispoziție meniu prestabilit sau poți trata cu proprietarul pentru specialități de-ale locului.

Dacă vrei să îți umpli timpul în arealul pensiunii, poți juca biliard, tenis de masă, baschet sau tenis cu piciorul (din ăla cu minge de fotbal)… soarta a făcut ca noi să nu prindem mingea de fotbal – plesnise la soare cu puțin timp înainte să ajungem noi – ca atare am jucat cu una numai bună de 9 pietre (cine știe cunoaște)

În drum spre casă am zis să schimbăm traseul de întoarcere așa că am luat-o prin Slava Rusă, Slava Cercheză, Ciucurova, Nalbant, Alba și frână în Tulcea :) Pe traseu, am dat și cu câterva cadre în aparat :)

Ăsta este și motivul pentru care nu am percutat la leapșa lui Aurel. Dacă mai este valabilă, promit să mă conformez ”La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă” :)

Am zis NU grătarului!

1 Mai. Ziua Internațională a Muncii. Contrar semnificației, în această zi se mănâncă extrem de mulți mici, se bea extrem de multă bere, se ard extrem de mulți cărbuni în extrem de multe grătare prin extrem de multe locuri (cu condiția să prezinte, ele locurile, cel puțin 3 cm2 de verde / iarbă)

1 Mai este ziua în care tot sufletul orășean dă bir cu fugiții și încearcă să ajungă cât mai departe de ciment, praf, aglomerație, noxe, claxoane, ambuteiaje, cozi, sculatul de dimineață, autobuze, tramvaie, nervi, cursuri și orice alte activități cotidiene care ne trimit între 4 scânduri mai devreme de termen… Este ziua grătarelor și a drumurilor congestionate către mare, în speță către din ce în ce mai ștearsa Vama Veche…

Ei bine, anul ăsta am zis NU! grătarelor, păturilor printre copaci, mirosului de usturoi amestecat cu carne, pe grătar, berii la pet și muzicii populare în cel mai bun caz și manelelor în cel mai rău, răsunând din boxe obosite, montate pe ușile unei prea obosite Dacia 1310.

Anul ăsta ne-am plimbat (eu și familia)… Am trecut prin satul de vacanță unde puștoaica a făcut prezența caruselelor și a vatei de zahăr, am ajuns la Mânăstirea Sfânta Elena de la Mare unde ne-am încărcat bateriile cu liniște, aer curat și sunetul mării, am tras și o plimbare pe faleza de sud a Constanței, am vizitat acvariul (apropos, acvariul din Tulcea rulează) și, pe seară, am revenit în Tulcea. Au fost 12 ore petrecute cu folos.

Toate drepturile rezervate © Liviu Hariton

Tema Notes Blog Core
Găzduire (nu moca): Top Level Hosting