Tag-ul parcare aiurea

Parchezi mașina – scoți 1 leu din buzunar

Persoanele care vor dori să staţioneze cu autoturismele pe străzile principale din oraşul Tulcea vor fi obligate să plătească cel puţin un leu pentru 30 de minute.

Consilierii locali tulceni au aprobat, luni, Regulamentul de funcţionare a sistemului privind controlul, limitarea şi taxarea staţionărilor în Tulcea, valoarea acestor tichete fiind:

  1. 1 leu / 30 de minute
  2. 1,5 lei / oră
  3. 6 lei / zi
  4. 240 de lei / an
  5. 120 de lei / 3 luni
  6. 60 de lei / luna

Persoanele care nu vor plăti staţionarea vor fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 40 şi 120 de lei, taximetriştii urmând să fie sancţionaţi cu amenzi de la 1.000 la 2.500 de lei. De asemenea, conform Regulamentului, pe lângă plata sancţiunii, operatorul va percepe şi un tarif de despăgubire echivalent cu contravaloarea a 15 tichete de o oră.

Îți poți exprima părerea și opțiunea în sondajul de opinie deschis pe aceasta temă.

Două, la viteză

1. De câte ori te simți la anaghie, de câte ori ai nevoie de ajutor, dacă te atacă cineva și nu te poți apăra, dacă ai văzut că o persoană este atacată, dacă arde-n flăcări pe undeva, trebuie să suni la 112…

Greșit! Apelezi la ”Forță rapidă de intervenție” ! Nu contează că nu pornește nici la vale, nu contează că șoferul e începător (a se observa lămâia de pe lunetă)… apelează fără griji… câteodată are și girofar!

16032010

Mulțam’ George pentru poznă

2. Cam așa parcheză un meltean (și nu e singurul pe care l-am văzut). Hai cu badarani.ro ăla, să-i facem draq de câcat!

image033

Fix pentru melteni ca cel de sus o să târâi după mine săpuniera, oriunde m-aș duce… Cel de sus e de prin țară, dar știu și tulceni destui…

Toate drepturile rezervate © Liviu Hariton

Tema Notes Blog Core
Găzduire (nu moca): Top Level Hosting