Tag-ul tulcea

Tineri Foto-Reporteri pentru Comunitate

Vineri, 21.05.2010, începând cu orele 11.00 , la Sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea are loc conferinţa de presă organizată cu ocazia începerii activităţilor din cadrul proiectului „Tineri Foto-Reporteri pentru Comunitate”.

Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, subacţiunea  1.2 –Iniţiative ale tinerilor şi este implementat la nivel judetean de Asociaţia Centrul European pentru Diversitate în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, Consiliul Judetean al Elevilor si Institutul de Cercetări Eco-muzeale Tulcea.

Mai multe detalii aici

Pe lac

Noaptea, pe lacul Ciperca (mă rog, pe lângă el :) ).

Liniuțe pe aeroport

Azi, la Aeroportul International ”Delta Dunarii” Tulcea s-a desfasurat Etapa Internationala de Curse  tip Accelerare pe Distanta de 402 metri, sub organizarea A.C.S. Delta Racing Crew, in categoria Street.

Am povestit in pagina Delta Drag Racing ce si cum, aici voi pune doar imaginile. Enjoy!

Pe două roți

Ziceam mai pe la sfârșitul anului trecut că am de gând, printre altele, să slăbesc cel puțin 20 de kg… Păi pentru că n-am zis așa, de dragul zisului, m-am dotat de curând cu bicicletă și mă apuc de mișcare zilnică… Dimineața, la prânz și seara, pe cât posibil, asociat fiind și un regim alimentar corespunzător… salate cât mai multe, multă apă, grătare slabe etc.

Bicicleta e foarte faină, din punctul meu de vedere, are frâne pe disc față / spate, jante duble, componente Shimano, cadru din aliaj (este destul de ușoară), far și stop (pe baterii), urmează să ii pun și catadioptrii să fiu cât de cât în regulă pe drumurile publice. Toată jucăria a costat 675 lei și am luat-o de la Richmotors, vis-a-vis de Parcul Personalităților. Singurul lucru cu care nu mă împac încă este șaua… ori este ea prea mică ori dorsalul meu este prea mare… trebuie să îi fac o husă moale, niște bureți ceva…

Așadar, dragi doritori de mișcare, ne vedem pe pista de biciclete din jurul lacului Ciuperca. Vă învit la mișcare, zilnic, cum ziceam, pe cât posibil… ;)

Update: uitasem programul… Zilnic:

  • dimineața, între 07:00 și 08:00
  • după-amiaza, între 13:00 și 14:00
  • seara, între 18.00 și 19:00

Ai dăruit o jucărie, ai facut o bucurie

large_toys În toată luna martie s-a desfășurat o campanie de ajutorare, “Dăruiești o jucărie, faci o bucurie!“, organizată de către Centrul Comercial “Coral Plaza Mall”, în colaborare cu Primăria Municipiului Tulcea, Consiliul Județean Tulcea și alți câțiva sponsori binevoitori.

Astfel, în perioada 1 – 31 martie, la parterul Coral Plaza Mall, chiar la intrare, a fost prezentă o urnă în care ați putut lăsa jucariile cu care nimeni nu se mai joacă (din diverse motive… vârsta, interesul etc.). Iată că mai sus amintita campanie s-a finalizat, cu cateva zile mai devreme, ce-i drept (dar motivat, datorită programului pe care instituțiile bugetare îl au în apropierea sărbătorilor de Paște).

Cu ajutorul tuturor, s-au adunat aproximativ 200 de jucării ce azi au plecat către casele de copii din municipiul Tulcea precum și din județul Tulcea.

Pentru acest lucru, Vă mulțumim!

Ce faci în aprilie ?

Dacă în martie nu ai apucat să ajungi la teatru, ”Jean BartTulcea te așteaptă și în aprilie cu un program destul de încărcat:

  • Marți, 13 aprilie – ” Blocați în dormitor”, în distribuție: Emil Hossu, Valentin Teodosiu, Dan Tudor şi Luminiţa Erga
  • Miercuri, 14 aprilie – Concert ”Direcția 5”
  • Vineri, 16 aprilie – ”Arlecchino. Slugă la doi stăpâni”
  • Sâmbătă, 17 aprilie– ”Arlecchino. Slugă la doi stăpâni”
  • Duminica, 18 aprilie – ”Nocturn Tango

Sluga!

Și ne-am văzut la #tulceameet

Cum măcăneam aici, am reușit să ne vedem câțiva dintre noi la #tulceameet. Prezența a fost după cum urmează:

S-a băut bere / suc, s-a mâncat pizza, s-au spus bancuri, s-a stat la un pahar de vorba, ne-am râs… iar… :)

Subiectul online și ce face fiecare din noi prin el însă nu s-a atins sau s-a atins prea puțin. Ne-am văzut la ochi dar nu am apucat să ne cunoaștem prea ”profund”  Ca atare, la următoarea întâlnire poate reușim să organizăm ceva cu un videoproiector… să ne vorbim mai mult, să bem mai puțin :D Cine știe, poate punem și de niște proiecte online (sau offline) împreună…

Aștept următoarea întâlnire (pași mărunți dar siguri), fie ea la bere sau vorbărie. Cei care nu ați ajuns acum, poate ajungeți data viitoare…

Imagini sper să mai urmeze pe măsură ce mai adun de la ceilalți…

#tulceaphotomeet

După cum am tot trăncănit pe aici, ieri, sâmbătă, a fost #tulceameet (aspect asupra căruia am să revin). Însă, înainte de asta, ne-am strâns câțiva la o talpă foto… scopul a fost să ne vedem / cunoaștem între noi, cei care mai dau cu obiectivele prin decor… fără prea mult bla-bla, mai jos e ceea ce a ieșit din 18-200-le meu… (cadrele sunt în ordine inversă, cronologic vorbind… așa a vrut șoseta lu’ wordpressu’)

Mi-a plăcut ”manifestarea”, o aștept pe următoarea… căci vor mai urma… dacă mai sunteți doritori de așa ceva, dați un semn și ne reunim iar… :) Cu pași mărunți și siguri, încercăm să punem de un club foto în Tulcea, inițiativa este a lui Radu Borzea

De data asta am fost:

Toate drepturile rezervate © Liviu Hariton

Tema Notes Blog Core
Găzduire (nu moca): Top Level Hosting